Data publicării:

ANAD, comunicat oficial după audierile Simonei Halep. Cum se implică agenţia din România în procesul sportivei

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Sport
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres

Agenţia Naţională Anti Doping a venit cu clarificări despre procesul şi audierile Simonei Halep. 

ANAD are o prezenţă neutră şi obiectivă în proces, fără a se implica în administrarea probatoriului şi luarea deciziei, asigurându-se totodată, de derularea unui proces de audiere echitabil, în conformitate cu prevederile Standardului Internaţional pentru Gestionarea Rezultatelor al Agenţiei Mondiale Antidoping (WADA) de către Sport Resolutions. Precizăm că, ANAD nu ia parte la luarea deciziilor, această activitate revenind în continuare autorităţilor competente.

ANAD va păstra confidenţialitatea informaţiilor, a întregului proces, incluzând şi dezbaterile care au avut loc pe parcursul celor două zile de şedinţe de audiere. "Detaliile specifice nu pot fi dezvăluite publicului sau altor părţi implicate, respectând astfel prevederile legale ale Codului Mondial Antidoping'.

'Având în vedere experienţa, independenţa şi imparţialitatea celor implicaţi în acest proces, avem încredere că Sport Resolutions va lua o decizie motivată, pe care o va comunica sportivei, organizaţiei antidoping care răspunde de gestionarea rezultatelor acestui caz şi altor organizaţii antidoping care au dreptul de a formula apel în temeiul art. 13.2.3 din Codul Mondial Antidoping, se arată în comunicatul Agenţiei. 

Tribunalul unde este judecată Simona Halep, dotat cu camere "de relaxare sau de război" 

"Camerele de retragere, care pot fi folosite ca săli de relaxare sau de „război”, sunt disponibile în tot Centrul. Acum avem flexibilitatea de a putea reconfigura și aceste camere, astfel încât să poată găzdui mai multe persoane. Toate camerele pot fi amenajate într-o varietate de feluri, în funcție de cerințele dumneavoastră specifice. Toate camerele sunt izolate fonic la un nivel foarte înalt, dotate cu aer condiționat și bine iluminate (există lumină naturală în toată clădirea, precum și iluminare excelentă) și sunt dotate cu cablaj complet, permițând transmisii de voce și date.

Camerele sunt securizate și private, iar confidențialitatea este o prioritate. De asemenea, oferim facilități de lucru private și luxoase pentru judecători și mediatori, inclusiv noua noastră zonă privată. S-a avut grijă să se asigure rafturi ample. Camerele sunt mobilate cu mese puternice, mari și scaune confortabile și sunt decorate astfel încât să ofere o atmosferă plăcută”, sunt descrise în detaliu, pe site-ul tribunalului de la Londra, condițiile în care se desfășoară procesul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel