Ana Hotels „Europa” își redeschide porțile în haine noi, mai moderne și mai „eco-friendly”
Data publicării:
Autor: Crişan Andreescu
WhatsApp
Ana Hotels anunță redeschiderea emblematicului hotel „Europa” din Eforie Nord, după finalizarea unui complex proces de modernizare. Clădirea a primit îmbunătățiri semnificative, atât la exterior cât și la interior, pentru a oferi oaspeților hotelului o autentică experiență de lux și confort.

Investiția de peste 14 milioane de euro a cuprins lucrări de eficientizare energetică a clădirii, atât la exterior prin termoizolare, refacerea tâmplăriei și a balcoanelor, modernizarea completă a instalațiilor clădirii, cât și prin refacerea designului camerelor și a unor funcționalități din renumitul SPA medical al hotelului.   Toate aceste modernizări și îmbunătățiri semnificative s-au făcut cu utilizarea materialelor „premium”. Clienții vor experimenta luxul și relaxarea, cu o perspectivă și mai reconfortantă și încântătoare oferită de priveliștea din balcoanele camerelor hotelului „Europa” îndreptate către Marea Neagră, grădina și piscinele exterioare precum și calitatea serviciilor din incinta SPA-ului, dedicarea către excelență fiind parte din cultura „Ana Hotels”.

”Lucrările au început în octombrie 2023 și s-au desfășurat într-un ritm excepțional, punându-se accent pe eficiență și calitate. Este cel mai amplu proiect de modernizare a hotelului în cei peste 20 de ani ai săi, sub brandul „Ana Hotels”. Peste 25.000 de metri pătrați au fost renovați în doar șase luni, marcând un record în ceea ce privește rapiditatea și performanțele acestui proces. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care au contribuit la acest proiect și l-au făcut posibil”, a declarat George Copos, Președintele - Director General al Ana Hotels.

„Ana Health Spa” Eforie Nord și zonele publice ale hotelului au fost revitalizate. Sala de fitness a fost extinsă și dotată cu echipamente moderne pentru a satisface nevoile oaspeților activi, iar zona de primire a fost reconfigurată și modernizată, pentru a oferi clienților un confort suplimentar într-o zonă tip lounge.

O atenție deosebită a fost acordată tehnologiei din camere, sistemele noi moderne de ventilație și BMS asigurând un ambient proaspăt și plăcut în fiecare cameră. Totodată, s-a făcut implementarea unui sistem IPTV care va permite oaspeților accesul la informații utile despre serviciile oferite în hotel și SPA, pentru o experiență personalizată și posibilitatea de a se conecta facil cu dispozitivele electronice personale.

”Ana Hotels Europa continuă să fie o oază de răsfăț pentru oaspeții săi, investind continuu în dotările complexului, pentru a fi un loc de referință atunci când vorbim de crearea unor experiențe încântătoare complete, prin toată gama de servicii: de cazare, gastronomie, organizare de evenimente corporate sau private, relaxare, well-being și tratamente balneo. În același timp, am avut grijă în permanență de mediul înconjurător, adoptând sisteme eficiente energetic pentru reducerea impactului asupra mediului și comunității locale. Continuăm proiectele de dezvoltare și investiția în echipa Ana Hotels „Europa”, astfel încât să rămânem mereu în topul preferințelor oaspeților pe litoralul românesc prin calitatea serviciilor oferite”, a declarat Iuliana Tasie, Director General Ana Hotels „Europa”.

Ana Hotels „Europa” dispune de 221 camere modernizate, toate cu vedere la mare, un restaurant cu o capacitate de 400 de locuri, o grădină luxuriantă de 30.000 mp, un centru de conferințe de 900 de mp, care poate găzdui până la 600 de oaspeți și renumitul centru de sănătate „Ana Health Spa”, care are în dotare o piscină exterioară cu apă dulce, una cu apă sărată, o piscină interioară cu apă sărată și săli de tratamente care oferă terapii wellness, de înfrumusețare și de relaxare și, cel mai important, renumitele terapii cu nămol sapropelic de Techirghiol.

Grupul hotelier „Ana Hotels” deține hotelurile „InterContinental Athénée Palace Bucharest” și „Crowne Plaza Bucharest” în capitală, hotelurile „Sport”, „Bradul” și „Poiana” din Poiana Brașov precum și hotelul „Europa” din Eforie Nord. Serviciile hoteliere sunt completate de cele ale companiei Ana Teleferic, operatorul instalațiilor de transport pe cablu și de schi din Brașov și Poiana Brașov și deținătorul restaurantului „Panoramic” de pe Vârful Tâmpa din orașul Brașov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel