Data publicării:
PSD critică iar miniștrii PNL la TV. Cătăuță îl taxează pe ministrul Energiei în direct, la B1 TV: O PANSEZI!
Ana Cătăuță, deputat PSD, susține că ”nu putem vorbi de o securitate națională în domeniul energiei”.
Deputatul Ana Cătăuță a afirmat, luni, că Ministrul Energiei este cel care trebuie să îți asume deciziile în domeniul energetic, în contextul în care populația, dar și agenții economici sunt îngenunchiați de prețul energiei, precum și cel al combustibilului. Mai mult, susține aceasta, trebuie mers la cauză, altfel nu se va putea ajunge la rezultatele dorite.
”Nu putem vorbi de o securitate națională în domeniul energiei fără ca tu să te asiguri că poți să produci mai întâi pentru piața internă. Sunt soluții pe care le-am pus pe masă, însă cel care trebuie să își asume aceste decizii este Ministerul Energiei”, a declarat deputatul PSD Ana Cătăuță, la B1 TV.
Mai mult, deputatul susține că orice demers în acest sens trebuie făcut pornind de la cauză. ”Principala cauză (n.r. a creșterii prețului la raft) este prețul mărit la energie, apoi trebuie să discutăm și despre celelalte care vin în lanț. Dar dacă vrei să rezolvi o problemă trebuie să te duci la cauză, dacă nu, o pansezi și nu reușești să ai rezultatele pe care ți le-a dorit”, a mai spus social democrata.
PSD vrea înjumătățirea accizei
În contextul în care prețurile au crescut în mod accelerat, liderul PSD, Marcel Ciolacu a ieșit, luni, cu o propunere în privința scăderii inflației.
”Am cerut ministrului de Finanțe, domnului Câciu, o simulare ce înseamnă acciza la carburant și cât este componentă din preț. S-a ajuns la 7 lei la motorină, mi se pare, ca și efect la scumpirea energiei. Cred că o intervenție pe perioadă limitată la înjumătățirea accizei ar avea și un efect benefic asupra inflației, pentru că a doua mare problemă după scumpire este inflația. Din calculele făcute de domnul ministru, ar scădea prețurile cu 1,2 lei. Pe o perioadă vedem în funcție de cum suportă bugetul de stat. Știm foarte bine că prețul la carburanți are un efect pe linie, pe orizontală, la celelalte produse. Intervii la energie și după aia vii pe carburant, astfel încât să nu se mai ducă la un alt lanț de scumpiri. Mâine o să merg cu propunerea și cu cifrele”, a afirmat Marcel Ciolacu, la Palatul Parlamentului.
”Dacă este spaţiu fiscal să reducem şi acciza la carburanţi, să facem şi alte măsuri care temporar ar ajuta, foarte bine”
De cealaltă parte, liderul PNL, Florin Cîțu afirmă că soluțiile oferite de social democrați trebuie să fie structurate, în contextul în care Executivul este cel care are toate cifrele. „Toţi avem idei, soluţii, dar e bine să fie structurate. Guvernul are toate cifrele, ştie exact cât este execuţia bugetară, ştie exact cât poate să mai întindă, în ce direcţie. Apoi, trebuie prioritizat, ce putem face cu aceşti bani. Noi spunem că trebuie investiţi. Dacă este spaţiu fiscal să reducem şi acciza la carburanţi, să facem şi alte măsuri care temporar ar ajuta, foarte bine. (...) Dacă oricum preţul nu scade, cererea există, s-ar putea să vedem că reducerea accizei nu se transferă într-un preţ mai scăzut. Aici e nevoie de experţi, să calculeze, să ne spună dacă se va materializa într-un preţ mai mic la pompă. M-am uitat dimineaţă pe preţul petrolului. (...) A crescut preţul barilului, urma să se vadă şi la pompă. Să vedem cum putem”, a afirmat Cîţu, luni, la Senat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News