Data publicării:
Ana Bogdan, în sferturile turneului ITF de la Nantes
Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Nantes (Franţa), dotat cu premii totale de 60.000 de dolari, după ce a întrecut-o pe franţuzoaica Oceane Dodin cu 7-6 (3), 3-6, 6-2.
Bogdan (26 ani, 126 WTA), a şasea favorită, a avut nevoie de două ore şi 22 de minute pentru a trece de Dodin (23 ani, 232 WTA), reuşind nu mai puţin de 12 şi, faţă de 5 ai adversarei, care a făcut şi 7 duble greşeli.
Următoarea adversară a româncei va fi rusoaica Vitalia Diatcenko, numărul 120 mondial. Diatcenko a câştigat singura confruntare directă, în 2014, la Taipei (125.000 dolari), în semifinale, cu 6-4, 3-6, 6-3.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News