"Vreau să vă trezesc interesul pentru a gusta din dulceaţa plaiurilor moldoveneşti venind în Vaslui, călătorind timp de câteva zile pe frumoasa Vale a Tutovei. De mult prea multe ori am auzit că Vasluiul este un judeţ mai defavorizat, în care nu prea ai ce vedea.
De fiecare dată am protestat, argumentând că, deşi aparent judeţul Vaslui este mai defavorizat din cauza condiţiilor socio-economice, în realitate este un judeţ bogat şi frumos. Pe lângă locurile minunate, binecuvântate de Dumnezeu şi scăldate de soarele blând al Moldovei, aveţi ocazia să vă întâlniţi cu oameni speciali, păstrători ai credinţei şi tradiţiilor populare care le oferă unicitatea şi frumuseţea spirituală.
Ia românească autentică, pe care am sărbătorit-o miercuri, poate fi văzută şi purtată cu mândrie la minunatele serbări câmpeneşti organizate cu ocazia zilelor comunelor din colegiul meu", a declarat Ana Birchall. Deputatul social-democrat a subliniat că Valea Tutovei din judeţul Vaslui oferă o gamă diversificată de atracţii turiştilor – peisaje naturale, folclor şi obiceuri tradiţionale, repere culturale şi istorice precum şi posibilitate vizitării mănăstirilor, adevărata oaze de spiritualitate şi linişte sufletească. "Fie că vorbim despre ziua recoltei la Zorleni marcată de dansuri populare într-un adevărat spectacol, fie că vorbim despre Formaţia de mandoline «Doina Similei» din comuna Alexandru Vlahuţă, Ansamblul de cântece şi dansuri după cimpoi «Floricica» din comuna Perieni, sau de ansamblurile folclorice «Rapsozii Iveştiului» şi «Răzeşii din Pogoneşti», filonul folcloric autentic românesc este la el acasă. Portul popular, dansurile tradiţionale şi obiceiurile fiecărei comune în sărbătoare sunt tot atâtea motive pentru a nu ocoli Valea Tutovei.
Pentru cei pasionaţi de istoria neamului românesc, un concediu în colegiul meu din Vaslui poate fi un periplu care pleacă din antichitate, trece prin evul mediu ştefanian şi poposeşte în modernitate. Siturile arheologice din taberele de cercetare de la Mânzaţi, comuna Ibăneşti şi Polocin, comuna Pogoneşti, ctitoriile lui Ştefan cel Mare, Casa Sturdza din Bârlad, centrul Eminescu, Conacul Rosetti Solescu din comuna Soleşti, casa Mavrocordat şi Mausoleul Peneş Curcanul din Vaslui sunt tot atâtea popasuri care amintesc celui care trece prin aceste locuri de bogăţia istoriei unui popor deseori prea greu încercat.
Citește și: Ana Birchall: Satele Florești și Dealu Secării aparțin comunei Alexandru Vlahuță. Guvernul a avizat favorabil
Pentru liniştirea sufletului, departe de tumultul oraşelor, mănăstirile din colegiul meu sunt adevărate oaze de pace şi reculegere: Mănăstirea Bujoreni cu hramul Izvorul Tămăduirii, Mănăstirea Dimitrie Cantemir cu hramul Sântului Mucenic Dimitrie, Mănăstirea Floreşti cu ocrotitorul ei Sfântul Ilie sau Mănăstirea Naşterea Maicii Domnului din comuna Alexandru Vlahuţă îşi aşteaptă pelerinii pentru a le trece pragul şi a se întâlni cu Dumnezeu în rugăciune", a ţinut să detalieze Ana Birchall. A
na Birchall a mai arătat că, dincolo de locurile cu adevărat unice care te întâmpină, "fiecare zi petrecută pe Valea Tutovei este o adevărată lecţie de istorie, iar bogătia acestor locuri este dată şi de frumuseţea interioară şi valorile promovate de urmaşii razeşilor lui Ştefan cel Mare". "Veniţi în vizită pe Valea Tutovei şi în Vaslui şi vă promit că nu veţi regreta, ci veţi descoperi o lume fascinantă care se dezvăluie doar unei persoane care ştie să caute şi să interiorizeze. Veţi descoperi adevărata bogăţie şi frumuseţe a neamului românesc!", a mai spus Ana Birchall în încheierea declaraţiei politice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- SRI face angajări. Posturile pentru care puteți aplica. Vă puteți înscrie în cursă până la finalul lunii mai
- Micii pe care îi mâncăm nu mai au nicio legătură cu micii adevărați. Ingredientul care lipsește cu desăvârșire. Medicul Alin Popescu: Aș da o lege să se schimbe compoziția
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și avocatul...
- Cât a plătit o mămică pentru 3 felii de cozonac la supermarket: Nici nu-ți vine să-l mai mănânci / video
- Numerologul Romeo Popescu, previziunile pentru luna mai, în funcție de cifra destinului: Cine are idei geniale și face rost de bani
- Dedesubturile pensionării lui Iohannis. Chirieac: Acest lucru e un mare secret pentru mine
- Cea mai mare inutilitate din București. Primarul de sector care credea că va da lovitura și turiștii vor lua cu asalt construcția
- Vacanța ieftină în Istanbul nu mai există! ”Prețurile de acum încolo vor fi exagerate”. Ce notă de plată a primit o familie de români cu un copil mic după masa de prânz
- Cântec comunist pus pe manele. Parodia pe 1 Mai pe care să o asculți la grătar /video
- SONDAJ de ultimă oră pentru Primăria Capitalei: Procentul celor 27% pe care-i vor și de care se tem, deopotrivă, candidații