Ana Birchall: Salutăm deschiderea Preşedinţiei olandeze a Consiliului UE
Comisia pentru afaceri europene din Camera Deputaților a organizat, miercuri, 3 februarie, o reuniune pentru prezentarea priorităţilor Preşedinţiei olandeze a Consiliului Uniunii Europene de către ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Olandei în România, Excelenţa Sa, doamna Stella Ronner-Grubacic.
La eveniment au participat Leonard Orban, consilier prezidenţial, George Ciamba, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe precum şi membri ai Reprezentanţei Comisiei Europene în România, parlamentari şi diplomaţi.
Agenda Preşedinţiei Olandei a Consiliului UE cuprinde teme de prim-plan pentru evoluţia Uniunii, între care securitatea şi ameninţările teroriste, migraţia, problema locurilor de muncă la nivel european, libera circulaţie a persoanelor şi situaţia actuală a Schengen, relaţiile externe ale UE, unde România manifestă un interes deosebit mai ales cu privire la procesul de extindere a UE şi la evoluţiile Politicii Europene de Vecinătate, precum şi relaţia dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie.
În ceea ce priveşte tema migraţiei, Ana Birchall a reiterat că România este împotriva instituirii unor mecanisme permanente, pentru că aceasta nu reprezintă soluţia pe termen mediu şi lung în rezolvarea actualei crize. "Soluţia la criza migranţilor trebuie să aibă la bază respectarea principiilor şi valorilor UE, precum principul solidarităţii, al voluntariatului deciziei şi găsirea consensului între statele membre. Trebuie să ne concentrăm eforturile la nivelul Uniunii pe identificarea şi implementarea celor mai potrivite instrumente în cooperarea cu statele de origine şi de tranzit pentru rezolvarea crizei migranţilor. România susţine cu fermitate acţiunile viitoare ale UE în planul dezvoltării cooperării cu aceste state prin susţinerea eforturilor întreprinse de statele din Balcanii de Vest, de Turcia şi de către actori din regiune Orientului Mijlociu, în vederea gestionării fluxului migraţionist. Totodată, vom susţine eforturile preşedinţiei olandeze în ce priveşte consolidarea luptei împotriva crimei organizate şi a traficului de fiinţe umane, precum şi a combaterii criminalităţii în spaţiul cibernetic şi lupta împotriva corupţiei", a adăugat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene.
Ana Birchall a subliniat că securitatea Europei este o prioritate care trebuie să rămână în continuare în prim-plan la nivelul agendei europene. "Trebuie să asigurăm implementarea măsurilor deja agreate în ce priveşte consolidarea securităţii interne a UE, după cum a fost stabilit la nivelul cel mai înalt în cadrul Uniunii, inclusiv cu privire la consolidarea, cu soluţii comune, a controlului frontierelor externe ale UE.
În acest context, salutăm asumarea de către Preşedinţia olandeză a orientării cu prioritate spre amendarea deciziei-cadru privind terorismul, ameliorarea regulilor asupra procurării şi utilizării armelor de foc şi integrării statelor terţe în sistemului european de caziere judiciare. Din punctul meu de vedere, dreptul la viaţă este dreptul suprem. Tocmai de aceea asigurarea protecţiei şi a securităţii cetăţenilor europeni este imperativă", a declarat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor.
Referitor la tema extinderii UE, Ana Birchall a punctat că România va pleda pentru continuarea procesului de extindere şi pentru transmiterea unui mesaj politic de angajament din partea Uniunii Europene în acest sens. "România contribuie la consolidarea rolului UE în regiunea noastră şi susţine în continuare dezvoltarea democraţiei în statele vecine. De asemenea, România va sprijini în continuare statele din Parteneriatul Estic în etapele de asociere politică şi integrare economică cu UE, inclusiv prin oferirea de expertiză şi asistenţă în privinţa reformelor.
Ţara noastră are un interes special, dar şi datoria să sprijine eforturile Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei pentru integrarea europeană", a arătat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene. Ana Birchall a subliniat că găsirea unei soluţii în relaţia dintre Uniunea Europeană şi Marea Britanie este deosebit de importantă pentru viitorul UE. "Din punctul meu de vedere, locul Marii Britanii este alături de marea familie europeană. Sunt în analiză documentele date publicităţii în urma recentei întâlniri care a avut loc între preşedintele Consiliului European, Donald Tusk şi premierul Marii Britanii, David Cameron, dar eu cred că libera circulaţie este o valoare importantă a Uniunii Europene, care trebuie menţinută", a menţionat preşedintele Comisiei pentru afaceri europene.
"Am avut o discuţie foarte bună cu Excelenţa Sa, doamna Stella Ronner-Grubacic, în urma căreia am agreat ca după o perioadă de două luni să avem o nouă întâlnire în cadrul Comisiei pentru afaceri europene pentru un raport de progres privind stadiul de îndeplinire a priorităţilor preşedinţiei olandeze. De asemenea, am lansat o invitație către membrii comisiei omoloage din Legislativul olandez de a veni în România, să avem o colaborare mai strânsă la nivelul comisiilor, să ne viziteze țara pentru a cunoaşte România mai bine, pentru că nu întotdeauna anumite percepţii reflectă în mod adecvat realitatea. Mai mult, am agreat şi organizarea unei dezbateri publice de către Comisia pentru afaceri europene împreună cu Ambasada Olandei pe o temă de interes comun", a precizat în încheiere Ana Birchall.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News