Urmărește emisiunea live
Ana Birchall, întâlniri importante la forumul de la Davos
Data publicării:
Autor: Bogdan Cotigă
WhatsApp
Vice-prim ministrul Ana Birchall, a transmis informații despre întâlnirile bilaterale pe care le-a avut la forumul economic de la Davos. 

"În marja participării la reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial de la Davos, am avut, astăzi, o serie de întrevederi bilaterale cu Mateusz Morawiecki, prim-ministrul Poloniei, în cadrul căreia am transmis salutul doamnei prim-ministru Viorica Dăncila și am subliniat importanța pe care premierul Viorica Dăncilă și Guvernul României o acordă dezvoltării și aprofundării cooperării bilaterale, precum și concretizării proiectelor convenite în cadrul Summit-ului Inițiativei celor Trei Mări, care a avut loc la București în septembrie 2018", a spus ministrul. 

(w670)

Dialog cu ministrul Apărării german

Un dialog foarte bun am avut cu Ursula von der Leyen, ministrul Apărării din Germania, cu care am avut un schimb de opinii asupra relației bilaterale în ceea ce privește interesele noastre prioritare pe dimensiune politică, precum şi de cooperare la nivel european. În cadrul întrevederii cu ministrul afacerilor externe al Republicii Polone, Jacek Czaputowicz, am avut un schimb de opinii pe marginea dezvoltării relaţiilor bilaterale în baza Parteneriatului nostru Strategic. De asemenea, am avut o întrevedere foarte bună cu prim-ministrul Vietnamului, Nguyen Xuan Phuc. Cu această ocazie, am transmis salutul și mesajul doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă în care am subliniat că Vietnamul este un partener important al României în Asia. În cadrul discuției am abordat teme de interes pentru ambele țări precum aprofundarea dialogului politic dintre România și Vietnam, dezvoltarea relațiilor economice și comerciale între țările noastre, cooperarea în domeniile educației și culturii, precum și colaborarea în cadrul forumurilor internaționale, inclusiv din perspectiva candidaturii României la Consiliul de Securitate al ONU pentru mandatul 2020-2021.

(w670)

Întâlnire cu președintele Confederației Elvețiene

O altă întrevedere foarte bună am avut și cu președintele Confederației Elvețiene, Ulrich Maurer, pe agenda discuției noastre aflându-se teme de interes privind colaborarea bilaterală și aspecte ale cooperării în cadrul internațional și în organizațiile multilaterale. Am solicitat părţii elveţiene accelerarea procedurilor legislative interne de aprobare a celei de a doua contribuţii financiare elveţiene la coeziunea UE, România fiind un beneficiar direct al acesteia. Cu Marina Carobbio Guscetti, preşedinte al Consiliului Naţional elveţian, am avut o întâlnire foarte bună în care am discutat despre dezvoltarea cooperării noastre pe dimensiunea parlamentară, inclusiv în contextul Preşedinţiei României la Consiliul UE.

Bilaterală cu președintele Columbiei

Totodată, am avut o întrevedere excelentă cu Iván Duque Márquez, președintele Columbiei, căruia i-am transmis mesajul doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă privind dezvoltarea și aprofundarea relațiilor bilaterale. Am evidențiat, în acelaşi timp, angajamentul României în ce priveşte candidatura pentru Consiliul de Securitate al ONU. În cadrul întrevederii cu Frederick Kempe, președinte și CEO al Atlantic Council, am reiterat angajamentul ferm al țării noastre pentru securitatea transatlantică, valorile democratice și sprijinul reciproc în domeniile de interes comun cu Statele Unite, inclusiv în aspecte referitoare la creșterea economică și dezvoltarea mediului de afaceri, prin oportunități de schimburi comerciale și competitivitate în materie de investiții. Nu în ultimul rând, în cadrul întrevederii cu Kent Walker, vicepreședinte al Google, am discutat despre oportunitățile și provocarile globale ale avansului tehnologic și impactul inovațiilor din domeniul digital la nivelul societății.

VEZI ȘI:

Forum Davos. Ana Birchall, întrevedere cu Tony Blair

Davos, forum economic. Ana Birchall, întâlniri importante


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel