Data publicării:
Ana Birchall: Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie trebuie desființată
Ministrul Justiţiei, Ana Birchall, a anunţat că a purtat mai multe discuţii cu oficiali de la Bruxelles pe tema Secţiei Speciale pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie.
"Vă spun acum în premieră, vineri am fost şi am avut discuţii tehnice la Bruxelles. Noi terminăm această analiză, acest raport MCV în maxim două săptămâni, am vrut să consultăm pe toată lumea. Din concluziile preliminare sunt două lucruri interesante care au majoritatea şi niciuna nu susţine funcţionarea în această formă a acestei instituţii, a Secţiei Speciale, dar momentan nu vreau să mă pronunţ. Cred că este obligaţia CSM pentru a găsi un consens printr-un dialog onest, real şi corect din toate punctele de vedere", a spus Ana Birchall, înainte de şedinţa CSM.
Ministrul Justiţiei a menţionat că este de părere că această secţie ar trebui desfiinţată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News