Data publicării:
Ana Birchall, despre Victor Ponta: ACUM pot să spun. Mi-a dat acest SMS
Dana Grecu a întrebat-o pe Ana Birchall, fost ministru, cum vede celebrul scandal cu "porcul".
Amintim că președintele PSD, Liviu Dragnea, a răspuns după ce s-a zvonit că-n 2013, de Crăciun, ar fi tăiat, alături de Laura Codruța Kovesi, un porc în curtea SRI. Victor Ponta este cel care a lansat această ipoteză în presă.
"Dragnea a zis că porcul este nesimțit și penal. Te gândești că este un limbaj dublu în sensul în care nu se referea la porc în sine, ci probabil la persoana care a aruncat în spațiul public informația. Considerați că se impun lămuriri mai clare?", a spus Dana Grecu.
[citeste si]
"Probabil că trebuie lămurit subiectul. Da, trebuie lămurită situația, în primul rând, de către cel care a lansat-o. Știți că nu am vorbit niciodată despre alte persoane în lipsa lor. Când am ceva de spus spun persoanei respective direct în față. Pe mine mă deranjează ce a făcut Victor Ponta. Acum un an și ceva, umbla pe la televizor și zicea că sunt trădătoarea nu știu cui. După aceea, în ziua respectivă, când și-a dat seama că, de fapt, mințea, mi-a dat și un sms în care mi-a scris: 'Ana, îmi pare rău, am greșit, te rog să mă ierți'. Spun acest lucru după un an de zile. Zicea că sunt turnătoare sau cam așa ceva pentru că l-aș fi turnat la DNA.
Victor Ponta a adus această discuție în spațiul public la un anumit moment. Eu i-am dat sms și i-am zis: 'te rog să îți ceri scuze public'. Așa cum ați auzit dumneavoastră scuzele lui... așa le-am auzit și eu. Este adevărat că recent, la un alt post de televiziune, a încercat oarecum să o dreagă. Eu nu accept și nu îmi face nicio plăcere să comentez anumite vorbe. Dacă are ceva de spus să vină și să spună cu subiect și predicat. Doar un anumit președinte de stat lansa speculații în spațiul public și, pe urmă, noi încercam să descifrăm ce a vrut să zică", a declarat Ana Birchall la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News