Ana Birchall, despre discuția cu Felix Bănilă: Confirm! Nu vă ascund
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Ana Birchall
Ana Birchall
Ministrul de Justiție, Ana Birchall, a făcut primele declaraţii despre discuţia pe care a avut-o cu şeful DIICOT, Felix Bănilă.

"Am avut ieri o discuţie cu domnul procuror-șef DIICOT, Felix Bănilă. Nu este prima discuţie. În ultimele luni, noi am avut foarte multe discuţii. Confirm că mi-am exprimat nemulţumirea faţă de câteva aspecte. În primul rând, că de mai mult de două luni am solicitat măsuri ferme pentru combaterea criminalităţii şi a formelor asociate, fie că vorbim de trafic de persoane, exploatarea minorilor, criminalitate informatică. De asemenea, nu vă ascund că mi-am exprimat profunda nemulţumire şi confirm şi eu acum că am avut o discuţie telefonică şi vineri. Ieri am reluat ceea ce i-am spus atunci, că nu consider deloc acceptabil modul în care s-a acţionat vineri la domiciliul familiei Melencu. Mi se pare de neacceptat un asemenea mod de acţiune. Este important să respectăm legea şi asta i-am solicitat şi domnului Bănilă, dar trebuie să avem respect şi faţă de suferinţă, faţă de tragedie şi nu ne costă nimic să fim oameni", adeclarat Ana Birchall.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel