Data publicării:

Ana Bărbosu și medalia ”discordiei”. COSR, apel în cazul Bărbosu - Chiles: Ne delimităm de atacurile la persoană

Autor: Sonia Baciu | Categorie: Sport
WhatsApp
FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Ana Maria Bărbosu va fi premiată, vineri, însă medalia de bronz ”nu este fizic aceeași medalie pe care a primit-o Jordan Chiles” la Paris.

Comitetul Olimpic și Sportiv Român (COSR) a anunâat modificarea orei la care gimnasta Ana Maria Bărbosu își va primi medalia de bronz pe care a câștigat-o în finala la sol de la Jocurile Olimpice Paris 2024, redobândită la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) după ce au fost acceptate memoriile făcute de Federarația Română de Gimnastică și COSR.

Astfel, potrivit unui comunicat al COSR, ceremonia va avea loc vineri, 16 august, de la ora 15.30, medalia fiindu-i înmânată de Octavia Morariu, membru al Comitetului Internațional Olimpic pentru România, și de Mihai Covaliu, președintele COSR.

De asemenea, COSR a transmis că medalia de bronz cuvenită gimnastei Ana Maria Bărbosu a ajuns de luni, cu o precizare importantă că ”medalia care a intrat în posesia COSR nu este fizic aceeași medalie pe care a primit-o Jordan Chiles la festivitatea de premiere după finala olimpică de la sol”.

Mai mult decât atât, ”în plin context internațional, care instigă sportivii unii împotriva altora, Comitetul Olimpic și Sportiv Român face apel la cei care soluționează cazul să țină cont de efectele emoționale și de sănătatea mintală a sportivelor Ana Maria Barbosu, Jordan Chiles și Sabrina Voinea Maneca.

Pentru noi ele sunt victimele acestei situații create în urma problemelor de arbitraj din finala olimpică de la sol. Ne delimităm de atacurile la persoană, sunt total nejustificate și considerăm că trebuiesc stopate.

Noi dorim ca fiecare sportiv să primească o medalie și credem că în acest moment, ținând cont de tot ceea ce se întâmplă la nivel internațional, cea mai înțeleaptă decizie este aceea de a de a se acorda celor trei sportive câte o medalie de bronz.

Așa cum a cerut și Nadia Comăneci, ne dorim ca aceste sportive să fie corect arbitrate în competiție și toată lumea să înțeleagă că este o competiție sportivă, că pot apărea greșeli de arbitraj, fără intenție, dar că nimeni nu dorește medalia altcuiva, doar medalia pe care o merită”, a mai transmis COSR într-un comunicat de presă.

Reamintim că pe 5 august, în finala de la sol, Ana Bărbosu a fost pentru câteva zeci de secunde medaliată cu bronz, însă americanca Jordan Chiles a depus contestație și i s-a mărit nota, de la 13.666 la 13.766 astfel că a terminat pe poziția a treia. Sabrina Maneca-Voinea a făcut și ea contestație pentru nota primită (13.700), dar aceasta a fost respinsă.

Medalia de aur a fost cucerită de brazilianca Rebeca Andrade, notată cu 14.166, în timp ce argintul a revenit americancei Simone Biles (14.133).

În urma deciziei TAS, Ana Maria Bărbosu încheie pe 3, cu 13.700, Sabrina Maneca-Voinea ocupă locul 4, cu 13.700, iar americanca Jordan Chiles va ocupa locul 5, cu 13.666.

Citește și: Obiectivul României pentru JO din 2028, după ce delegația noastră a depășit așteptările la Paris

Federația Americană de Gimnastică nu cedează 

Federația Americană de Gimnastică (USA Gymnastics) nu se lasă ușor și va continua lupta pentru medalia de bronz, despre care spune că îi aparține gimnastei Jordan Chiles.

”USA Gymnastics a fost notificată luni de către Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) că regulile lor nu permit ca o hotărâre arbitrală să fie reconsiderată chiar și atunci când sunt prezentate noi dovezi concludente.

Suntem profund dezamăgiți de această notificare și vom continua să urmărim toate căile posibile și procesul de apel, inclusiv la Tribunalul Federal Elvețian, pentru a asigura un punctaj corect, clasamentul și medalia pentru Jordan”, au transmis reprezentanții Federației Americane de Gimnastică într-o postare făcută pe platforma X.

Într-o altă postare de pe aceeași rețea socială, USA Gymnastics a scris că ”în timp ce continuăm să sărbătorim succesele echipei USA Gymnasts pe rețelele de socializare, să știți că încă lucrăm cu normă întreagă pentru a face dreptate pentru Jordan”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel