Data publicării:

An școlar 2020-2021. O elevă în clasa a XII-a spune cum e, de fapt, situația în școli: MINCIUNI!

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Școala în pandemie este o provocare atât pentru profesori, cât și pentru elevi. O adolescentă în clasa a XII-a a transmis pe adresa redacției un mesaj pentru „toate persoanele” care au luat decizii legate de anul școlar 2020-2021.

Alegeri prezidentiale 2024

„În speranța că acest mesaj este citit și luat în considerare, mă adresez tuturor persoanelor care au contribut la decizia privind modalitatea de începere a noului an școlar.  Sunt  elevă în clasa a XII-a, la un liceu de renume din orașul Ploiești, și doresc să-mi exprim prin această cale profunda dezamăgire  față de capacitatea de luare a deciziilor și „logica” folosită de cei în drept. Fiind elevă, pot spune că sunt în măsură să mă pronunț în privința situației  claselor a VIII-a și a XII-a, clase obligate să meargă  fizic la școală pe toată durata acestor luni , cu un viitor incert. Mai mult decât atât, minciunile tot mai mari privind siguranța și păstrarea distanței în clase de câte 30 de oameni, număr ușor mai mic decât invitații la o nuntă,  constituie încă un motiv pentru care mă adresez dumneavoastră.

Un exemplu în acest sens este chiar situația clasei mele. 

Dacă acum două zile eram anunțați că distanța nu poate fi asigurată, astăzi (n.r. joi), ca printr-un miracol, suntem în siguranță la școală 30 de oameni în aceeași sală de clasă, elementul salvator fiind așa numitele panouri de plexiglas, atașate de bănci și asigurând doar o  oarecare distanță între colegii de bancă, necontând că respirăm toți același aer într-o sala mai mică decât cea a unui restaurant, unde distanțarea băncilor este obligatorie la 2m la un număr atât de mare  persoane”, a scris eleva în mesaj trimis pe adresa redacției DCNEWS.

„Inadmisibilă este lipsa de considerație față de sănătatea elevilor, aflați în an terminal, care se confruntă cu examene numeroase și nu își pot permite să se îmbolnăvească”, a conchis adolescenta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel