Amplă operațiune de combatere a țânțarilor în orașul Giurgiu
Directorul Giurgiu Servicii Publice S.A., Adrian Răcaru, a declarat luni, că, în ultima perioadă, din cauza ploilor abundente a fost înregistrată o explozie a numărul de ţânţari în oraş, motiv pentru care municipalitatea desfăşoară cu intensitate în aceste zile acţiuni terestre şi aeriene pentru combaterea insectelor, în care foloseşte 212 litri de substanţe de combatere pe o suprafaţă totală de 1.500 de hectare.
"În urma precipitaţiilor abundente şi a faptului că la Giurgiu a plouat aproape zilnic în ultima lună de zile, în oraş au apărut foarte, foarte mulţi ţânţari, practic ne confruntăm cu o explozie a numărului acestora, motiv pentru care ne aflăm în plină campanie de dezinsecţie terestră, iar la finalul acestei săptămâni, respectiv de vineri, 14 iunie, şi până duminică, 16 iunie, Primăria municipiului Giurgiu a închiriat un avion şi vom acţiona şi aerian pentru combaterea ţânţarilor, muştelor şi a căpuşelor", a declarat Adrian Răcaru.
El spune că "echipele terestre de dezinsecţie acţionează în parcuri, locuri publice, zone de locuit, la subsolurile blocurilor, pe o suprafaţă totală de 20 de hectare din zona locuită a oraşului", iar "dezinsecţia aeriană se va face pe o suprafaţă de 1.500 de hectare din intravilanul şi extravilanul localităţii", practic vor fi tratate cu soluţie contra insectelor zburătoare şi zonele din apropierea malurilor Dunării, din Port, de la ştrand şi până la vecinătatea cu localităţile limitrofe.
"La nivelul solului se va acţiona până la finalul acestei luni cu 80 de litri de Solfac EW50 şi 12 litri de Solfac Trio EC 200, iar aerian se va acţiona cu 120 litri K-OTHRINE PROFI 250 EC, substanţă activă DELTAMETHRIN 25g/l (2,5%) şi PIPERONIL BUTOXIDE 225 g/L(23,9%), substanţe omologate de Ministerul Sănătăţii, aceasta aplicându-se cu respectarea prevederilor legale de protecţie a mediului, a sănătăţii şi securităţii populaţiei", a completat Adrian Răcaru.
El a precizat că în conformitate cu prevederile Ordinului Ministerul Mediului nr.68/1992 privind unele măsuri pentru protecţia familiilor de albine împotriva intoxicaţiilor cu pesticide, cu cel puţin şapte zile înainte de începerea tratamentului, asociaţiile crescătorilor de albine au fost anunţate în scris cu privire la data începerii şi durata tratamentului, astfel încât aceştia să poată proteja familiile de albine prin închiderea sau îndepărtarea stupilor în intervale de timp cât mai reduse cu putinţă, în caz contrar Primăria Municipiului Giurgiu şi Giurgiu Servicii Publice S.A., sunt absolvite de orice responsabilitate.
Vezi și: Consumul exagerat de cireșe, pericol major pentru sănătate
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News