Data actualizării:
Data publicării:

Amna, diagnosticată GREȘIT: M-a programat să-mi scoată colul uterin, mi s-a spus că nu o să am copil și AM! Am ajuns în Austria ca să înțeleg că NU SUNT bolnavă

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Foto: Instagram Amna
Foto: Instagram Amna

Amna a făcut declarații despre trauma prin care a trăit-o, după ce a fost diagnosticată greșit.

Cântăreața Amna a vorbit despre cea mai grea perioadă a vieții sale în cadrul unui podcast de pe Youtube.

Artista, concurentă a emisiunii "Bravo, ai stil! Celebrities", a dezvăluit că a fost foarte bolnavă, însă a avut și mai mult de suferit din cauza unui diagnostic pus greșit de un cadru medical de la spitalul Fundeni din București. Potrivit ei, a fost la un pas să-și îndepărteze colul uterin, și nu ar mai fi putut avea vreodată copii.

"Am fost foarte bolnavă, nu bolnavă. Și nu știam dacă o să mai trăiesc, cât o să mai trăiesc. Dar am trăit cu o dungă pe buletin și cu niște analize la Fundeni, în fiecare marți, timp de un an. Cineva de acolo mi-a pus un diagnostic greșit, iar timp de un an de zile am trăit cu ideea că sunt mult mai bolnavă decât eram de fapt", a declarat Amna despre drama care i-a marcat viața.

Amna a povestit că medicul a programat-o la operație, dar cu doar câteva ore înainte de intervenție ea s-a decis că nu trebuie să se ducă. Coincidența a apărut în momentul în care a aflat că până și medicul își anulase tot ce a avea de făcut din cauza unor probleme în familie.

"A trebuit să ajung în Austria ca să înțeleg că eu nu sunt bolnavă atât de rău și că e totul tratabil"

"Trebuia să mi se scoată colul uterin a doua zi, de astăzi pe mâine, toată noaptea m-am rugat la Dumnezeu să-mi dea un semn, m-am hotărât să nu fac asta. Oricum doctorița își anulase toate operațiile în ziua respectivă. Eu nu mai puteam să fac copii, eu nu trebuia să fac această operație deoarece nu eram atât de bolnavă, femeia aia m-a diagnosticat prost, un an de zile am trăit cu o dramă, am fost distrusă psihic", a adăugat artista.

Cântăreața a precizat că a mers până în Austria pentru a putea găsi un leac pentru boala de care suferea și pe care nu a vrut să o menționeze. Artista spune că a mers în străinătate acolo unde i s-a spus că boala de care suferă este tratabilă și nu e atât de gravă precum medicii români au anunțat-o. Mie mi s-a spus că nu o să am copil. Am un băiețel minunat de 7 ani. 

"A trebuit să ajung în Austria ca să înțeleg că eu nu sunt bolnavă atât de rău și că e totul tratabil. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru toată lecția aia", a mai spus Amna.

Amna, despre divorțul de soțul ei. Care a fost problema care le-a adus despărțirea

Deși au trecut doi ani de la divorț, vedeta încă se mai gândește la momentele din perioada în care era căsătorită, ba chiar are regrete în ceea ce îl privește pe fostul soț.

"Eu știu că noi ne-am iubi foarte mult, indiferent de ce ar crede oamenii. Era o iubire imposibilă, am trecut peste foarte multe obstacole. Eu îi port lui un respect foarte mare pentru că eu știu ce a făcut el pentru noi, pentru mine, pentru copil, pentru familie și ce am făcut noi pentru noi.

Relația cu fostul meu soț a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea, pentru că îl avem pe David, am creat atâtea amintiri împreună. Mă gândesc la el cu drag, îi vreau tot binele din lume, vreau să fie fericit, îmi pare rău că nu am reușit să vorbim, să ne înțelegem ca oamenii.

Noi nu ne-am despărțit că nu ne mai iubeam, pur și simplu nu am mai putut să comunicăm din cauza stresului, a oboselii. Fiecare avea frustrările lui și dacă am vreo supărare este faptul că nu am putut să ne înțelegem", a spus artista în cadrul podcastului "Roxana te dezbracă de secrete", realizat de Roxana Nemeș.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel