America fierbe înainte de verdictul procesului lui Derek Chauvin
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Foto: Pxhere. Imagine cu rol ilustrativ
Statele Unite au fost din nou cuprinse de proteste în weekend, din Minneapolis în Chicago sau Portland, în timp ce americanii așteaptă verdictul procesului lui Derek Chauvin, acuzat de uciderea lui George Floyd, în mai 2020.

Conform The Guardian, etapa finală a procesului fostului polițist este așteptată luni. Cea mai dură condamnare pe care o poate primi Chauvin este cea pentru omor fără premeditare, însă juriul poate să-l găsească vinovat de ucidere din culpă ori să-l achite cu totul. Chauvin a spus că este nevinovat, spunând că doar a urmat antrenamentul polițienesc din cei 19 ani de activitate, lucru demontat de experții care au depus mărturie.

Avocatul Benjamin Crump care reprezintă familiile lui Floyd și Daunte Wright, tânărul e 20 de ani ucis de o polițistă în apropierea Minneapolis, a spus că verdictul poate crea un precedent în SUA. „Noi ne rugăm ca verdictul să îl declare vinovat de uciderea lui George Floyd fiindcă considerăm că ar crea un precedent. În sfârșit face America să respecte promisiunea libertății și justiției pentru toți. Asta înseamnă pentru toți – cei de culoare, hispanicii, indigenii – toți”, a declarat el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel