Amenzi defrișări. PSD, mesaj
Deputatul PSD Doina Pană, fost ministru al Mediului, a declarat, miercuri, că amenzile pentru tăierile ilegale şi transport ilegal de lemn nu vor fi micşorate în Parlament, acestea fiind identice în OUG 51/2016 şi în proiectul de lege depus în 2014 la forul Legislativ.
Doina Pană a subliniat însă că amenzile administrative pentru personalul silvic vor fi "rediscutate".
"Indiferent dacă va trece ordonanţa sau proiectul de lege, pentru că nu pot trece amândouă, una trebuie să pice, nivelul contravenţiilor pentru tăieri ilegale şi pentru transport ilegal sunt identice în ambele. S-a indus, printr-o manipulare în spaţiul public, cum că dacă ar pica ordonanţa, atunci s-ar reveni la vechea lege 171, ceea ce este fals", a spus Doina Pană, după şedinţa Comisiei pentru agricultură pe tema OUG şi a proiectului de lege pe tema contravenţiilor silvice.
Ea a menţionat că Guvernul Cioloş a ajuns la concluzia că vreo 55 de articole din Ordonanţă trebuie amendate, dar nu a făcut acest lucru.
"Ordonanţa a condus la disfuncţii foarte grave în sistem pentru amenzi administrative, nu pentru amenzi legate de tăierile ilegale sau de transport ilegal. Amenzile pentru tăieri şi transport ilegal au fost preluate din legea care exista în lucru în Parlament, deci sunt identice", a spus Pană, adăugând că amenzile administrative prevăzute în Ordonanţă vor fi modificate, conform Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News