Amenzi de până la 1.000 de lei pentru colindători. Mare atenție! Gestul care te poate costa scump
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Mare atenție când mergi la colidatl! Un gest "la modă" te poate costa scump.

"În Sectorul 6, sunt bine veniţi cei care respectă tradiţia şi cântă live cu vocea sau, cel mult, folosind instrumente muzicale. Cei care vor să se facă auziţi mai bine şi folosesc boxe portabile date la maximum riscă amenzi pentru tulburarea liniştii publice", se arată într-un comunicat transmis, marţi, de autoritatea locală, scrie Agerpres.

Pentru a intra şi cânta în scări de bloc, colindătorii ar avea nevoie de acordul asociaţiei de proprietari, deoarece interiorul blocului nu este domeniu public. Locatarii care se simt deranjaţi au dreptul să sune la Poliţie.

"Tulburarea fără drept a liniştii locatarilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă constituie contravenţie", prevede Legea 61/1991. Sancţiunile sunt cuprinse între 200 şi 1.000 de lei, dacă faptele se petrec pe timpul zilei şi între 500 şi 1.500 de lei, dacă au loc noaptea.

Până acum, Poliţia Locală Sector 6 a primit cinci sesizări privind tulburarea ordinii şi liniştii publice de către colindătorii cu boxe, se precizează în comunicat.

"Colindătorii sunt aşteptaţi cu bucurie în Sectorul 6, însă doar cei care respectă tradiţia şi cântă, nu cei cu boxe date la maximum printre blocuri, nu cu înregistrări cu munca altora. Cântecele la boxe cu mulţi decibeli nu sunt colinde", a afirmat primarul Ciprian Ciucu. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel