Data publicării:

Amendament PNL, respins de USR, susținut de Olguța Vasilescu

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp

Indemnizaţiile lunare ale preşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor care implementează proiecte finanţate din fonduri nerambursabile, precum şi din împrumuturi externe contractate sau garantate de stat, se majorează cu 25%. Amendamentul la legea salarizării, adoptat în Comisia de muncă, a fost propus de senatorul Daniel Zamfir, PNL.

 

'Nu mi se par deloc în regulă aceste amendamente. Eu ştiu că oamenii plătiţi din fonduri europene sunt cei care muncesc pe un proiect şi au ceva făcut. Primarul da, poate că are o răspundere legală, aşa cum are pentru toate lucrurile pe care le face în primărie, dar primarul nu trebuie plătit din fonduri europene doar pentru că e primar. Proiectele din fonduri europene sunt proiecte care se fac în interesul comunităţii, şi nu ca să îşi ia primarul în plus nişte bani', a susţinut senatorul USR Florina Presadă.

Iniţiatorul amendamentelor, liberalul Daniel Zamfir, a explicat însă că primarul este implicat 100% în proiectele europene iar colega sa de partid Carmen Hărău a spus că prin astfel de măsuri îi vor stimula pe primari 'să facă acces de fonduri europene'.

Amendamentele au fost susţinute şi de ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, ea atrăgând atenţia că 'primarii nu mai vor să mai acceseze fonduri europene (...) că au văzut ce se întâmplă'. Potrivit unui amendament formulat de ministerul Muncii, procentul de până la 25% se acordă de la data implementării contractului, acordului sau ordinului de finanţare de către părţile contractante. Senatorii din Comisia de muncă au mai adoptat un amendament al senatorilor PSD Claudiu Manda şi UDMR Derzsi Akos care prevede că personalul care exercită activitatea de control financiar preventiv, pe perioada de exercitare a acesteia, beneficiază de salariul de bază mai mare cu 10%. Proiectul legii salarizării prevedea în acest caz o majorare a salariului de bază de 5%. Comisia de muncă a Senatului a dezbătut, marţi, 17 articole din Legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, din totalul de 119 ale legii. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel