Data actualizării:
Data publicării:

Amenda pentru parcare, noua metodă de furt, după Accidentul

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

A apărut o nouă metodă de țepuire a șoferilor, după ce metoda "Accidentul" a început să nu mai producă bani pentru escroci.

Șoferii bucureșteni sunt avertizați despre o nouă metodă de țepuire. Este vorba despre apariția unor falși polițiști locali, care dau amenzi pentru diferite infracțiuni în trafic. 

Copiind sigla Poliției locale, șoferul este anunțat  printr-un bilet,  de presupușii polițiști, că a încălcat o regulă de circulație, fiind  totodată sancționat cu punctele de amendă prevăzute în Codul Rutier. 

După o perioadă de timp, escrocii trimit pe adresa "contravenientului" o amendă fictivă cu un cod IBAN, iar dacă plătești nu faci altceva decât să cazi în plasa acestor țepari. 

Cel mai bun lucru de făcut dacă te afli în situația descrisă este să te adresezi Poliției. Primele cazuri au început să apară pe raza Sectorului 4, după cum ne-a semnalat o șoferiță, care și-a dat imediat seama de escrocherie și a anunțat Poliția.

Totuși, se ridică o problemă la care organele competente trebuie să răspundă: cum fac escrocii rost de adresa șoferului "contravenient"? 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel