Ambulanță implicată într-un accident în Capitală. Trei persoane sunt rănite
Trei persoane au fost rănite în urma unui accident produs între o ambulanță și un autoturism în București.
Printre cei răniți s-ar afla două cadre medicale din ambulanță, transmite RomâniaTv. Cel de-al treilea rănit este șoferul autoturismului implicat în accident. Tuturor li se acordă îngrijiri medicale la fața locului, iar medicii urmează să stabilească dacă este necesară transportarea lor la spital.
În autoturism se afla și un copil. Din fericire, acesta nu a fost rănit și s-a ales doar cu o sperietură. Aceeași ambulanță ar mai fi fost implicată într-un alt accident, în urmă cu doar o săptămână. Ea ar fi fost scoasă recent din service, după cea fost reparată. Polițiștii urmează să stabilească cine este vinovat de producerea acestui accident.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News