Un echipaj de Ambulanţă din judeţul Hunedoara, care se afla în misiune a fost implicată într-un accident rutier, scrie Ziarul de Hunedoara. Medicii mergeau la un pacient aflat în stare gravă, iar ambulanța ar fi avut semnalele acustice şi luminoase în funcţiune dar a intrat în coliziune cu un autoturism.
Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Hunedoara, staţia Deva, a fost implicat într-un eveniment rutier în localitatea Brănişca, în timp ce se deplasa la un caz de Cod Roşu - persoană inconştientă. În urma evenimentului rutier, a rezultat o victimă de sex feminin, de 54 ani, cu un traumatism cranian şi o contuzie de bazin. Membrii echipajulul de pe ambulanţă nu au suferit leziuni fizice, în urma impactului, doar autosanitara a fost avariată”, a informat medicul Călin Dumitrescu, purtătorul de cuvânt al SAJ Hunedoara.
Reprezentantul SAJ susţine că femeia aflată la volanul autoturismului ar fi încercat să vireze la stânga, intrând, astfel, în echipajul de Ambulanţă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”