„Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, l-a primit luni, la sediul MAE, pe ambasadorul Statelor Unite la București, Adrian Zuckerman, în vizită de rămas-bun. Ministrul Bogdan Aurescu a transmis aprecierea părții române pentru activitatea ambasadorului Zuckerman, pe parcursul mandatului acestuia la București, pentru implicarea dinamică în dezvoltarea și aprofundarea Parteneriatului Strategic bilateral”, transmite MAE.
Potrivit sursei citate, ministrul român de Externe a trecut în revistă realizările înregistrate pe parcursul anului 2020 în cooperarea dintre România și SUA.
„De asemenea, a fost exprimată satisfacția comună pentru cooperarea în domeniul apărării și securității, inclusiv prin semnarea unei Foi de parcurs privind cooperarea în domeniul apărării între România și Statele Unite pe o perioadă de 10 ani, care formalizează prioritățile strategice bilaterale și asigură cadrul pentru dezvoltarea capacităților și nivelului de pregătire militară. Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat, în acest context, importanța extinderii prezenței militare americane în România. Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat necesitatea ca dialogul bilateral să continue în același ritm susținut pentru fructificarea oportunităților existente, exprimând convingerea că noua administrație americană va susține aprofundarea în continuare a Parteneriatului Strategic cu România, ținând cont că acest obiectiv se bucură de sprijin bi-partizan. Șeful diplomației române a evidențiat că România rămâne, la rândul său, ferm angajată în avansarea obiectivului consolidării Parteneriatului Strategic cu SUA, unul dintre pilonii fundamentali ai politicii externe a României, și extinderii prezenței și investițiilor SUA în relația bilaterală cu România, pe toate palierele - militar, politic, economic, tehnologic și altele”, arată MAE.
Totodată, Aurescu a arătat, conform comunicatului MAE, că în anul 2021 se aniversează zece ani de la adoptarea Declarației Comune privind Parteneriatul Strategic pentru Secolul XXI între România şi Statele Unite ale Americii și de la intrarea în vigoare a Acordului privind amplasarea sistemului de apărare împotriva rachetelor balistice al Statelor Unite în România, aceste momente oferind o oportunitate în plus pentru dezvoltarea și aprofundarea relației bilaterale.
„Ministrul român de externe a evocat importanța continuării cooperării bilaterale pentru obținerea de progrese concrete privind accederea României în programul Visa Waiver. A evidențiat, în acest sens, necesitatea ca activitatea grupului de lucru bilateral pe acest subiect, care a fost agreat de către ministrul Bogdan Aurescu cu secretarul de stat al SUA, cu prilejul vizitei efectuate la Washington DC în octombrie 2020, să continue”, se menționează în finalul comunicatului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- Încă un accident grav în Vinerea Mare. A intervenit elicopterul SMURD