Ambasadorul SUA în Germania, chemat la raport
Germania i-a cerut luni ambasadorului SUA la Berlin, Richard Grenell, un apropiat al preşedintelui american Donald Trump, să dea explicaţii în legătură cu interviul oferit portalului de la extremă-dreapta Breitbart în care acesta a afirmat că doreşte să-i 'sprijine' pe conservatorii din Europa, relatează AFP şi Reuters.
Berlinul a cerut clarificări, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe german, adăugând că Richard Grenell, care se află la post la Berlin de mai puţin de o lună, va avea ocazia să ofere explicaţii într-o întrevedere prevăzută în această săptămână cu un secretar de stat din minister, Andreas Michaelis.
Potrivit interviului acordat Breitbart şi publicat duminică, diplomatul a declarat că a fost contactat de 'numeroşi conservatori din toată Europa' care i-au împărtăşit sentimentul unei 'actuale renaşteri' a acestei mişcări politice, amplificată de eşecul formaţiunilor politice de stânga.
'Vreau să susţin şi alţi conservatori din întreaga Europă, alţi oficiali', a adăugat el, o declaraţie cel puţin neobişnuită venită din partea unui ambasador care ar trebui să aibă o poziţie neutră.
'Cred că alegerea lui Donald Trump le-a permis oamenilor să spună că nu pot permite clasei politice să determine cine va câştiga sau cine ar trebui să fie candidat înainte ca alegerile să aibă loc', a mai spus el.
Răspunsul din mediul online
Atacat pe Twitter, Richard Grenell a considerat 'ridicolă' ideea că el ar putea sprijini partide sau candidaţi conservatori la alegerile din Europa.
Declaraţiile sale au provocat reacţii în Germania şi Europa.
'Trebuie să apăram Europa împotriva lui Trump, diplomatul său nu trebuie să intervină în alegerile noastre sau să încerce să ne influenţeze societatea. Noi respectăm suveranitatea Statelor Unite, ei trebuie să facă acelaşi lucru', a declarat Guy Verhofstadt, liderul grupului liberal ALDE din Parlamentul European.
'Cetăţenii europeni nu au nevoie ca un vasal al lui Trump să le spună pentru cine să voteze', a declarat la rândul său un deputat social-democrat (SPD), Thorsten Schäfer-Gümbel, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News