Data actualizării:
Data publicării:

Ambasadorul Israelului Reuven Azar, la final de mandat: România a ajutat în culise la eliberarea ostaticilor

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Ambasadorul Israelului, Reuven Azar, a mulțumit României, în cadrul unui eveniment dedicat finalului său de mandat în ţara noastră.

"Sunt multe lucruri pe care România le-a făcut şi pe care nu le putem spune, faptul că ne-a ajutat din culise la eliberarea ostaticilor. Vă mulţumesc şi pentru asta", a declarat diplomatul israelian, al cărui următor mandat de ambasador va fi în India. Totodată, Reuven Azar a spus că anii mandatului său în România "au fost extraordinari".

"Un eveniment de rămas-bun este un paradox imens"

"Un eveniment de rămas-bun este un paradox imens. Este un paradox enorm pentru că ajungi să reflectezi asupra lucrurilor importante de care te-ai ocupat şi dacă acestea sunt atât de importante, atunci de ce pleci? Această situaţie a atins culmea când mi-a spus soţia - suntem împreună de 36 de ani şi în 99 % din timp a avut dreptate, mi-a spus 'Nu pleca'. Aşa că ... de ce plecăm? Plecăm probabil pentru că sunt genul de persoană care nu se poate relaxa, mereu caut o nouă provocare. Dar, sincer, aceşti doi ani în România au fost extraordinari pentru noi, pentru că România şi Statul Israel au o relaţie unică. Este o relaţie de 1.000 de ani, este o legătură între popoare", a declarat Reuven Azar.

Peste un milion de israelieni de origine română au marcat nu doar istoria Israelului, ci şi istoria României

Reuven Azar a subliniat faptul că peste un milion de israelieni de origine română au marcat nu numai istoria Israelului, ci şi istoria României, în domenii, precum cultură, arhitectură, economie, dar și în toate domeniile. "Asta s-a văzut în relaţiile pe care le avem - în sănătate, în economie, în investiţii, în multe domenii", a zis ambasadorul.

Reuven Azar a subliniat evoluţia proiectelor bilaterale, evidențiind în context importurile de carne din România, mai multe fabrici israeliene din domeniul industriei de apărare care funcţionează în România, însă şi planurile de a avea următoarea companie unicorn în România.

Reacția românilor la atacurile Hamas din 7 octombrie

Ambasadorul Reuven Azar a amintit şi de modul în care a perceput reacţia românilor la atacurile Hamas din data de 7 octombrie. "Aş vrea să îi mulţumesc premierului (Marcel - n.red.) Ciolacu pentru gestul său de a fi primul şef de Guvern care a venit la Ierusalim după atacurile de pe 7 octombrie, alături de miniştrii (Angel - n.red.) Tîlvăr şi (Luminiţa - n.red.) Odobescu. Ne-aţi mişcat când l-am primit şi pe domnul Alfred Simonis, preşedintele Camerei Deputaţilor, când am văzut publicul român, media române care au relatat ce s-a întâmplat la 7 octombrie", a declarat Reuven Azar. Ambasadorul desemnat al Israelului în România este Lior Ben Dor, al cărui mandat va începe în august 2024, notează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel