Data publicării:

Ambasador la ONU, demis pentru 'incompetenţă'

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Ambasadorul Tunisiei la ONU a fost demis pentru incompetenţă, au anunţat vineri autorităţile, după ce diplomaţi de la ONU au vorbit despre probabila sa rechemare în legătură cu un proiect palestinian de rezoluţie care condamnă o iniţiativă de pace americană, relatează AFP. 

'Decizia de a-l demite pe ambasadorul Tunisiei la ONU are la bază consideraţii pur profesionale legate de performanţele slabe şi de lipsa de coordonare' cu Ministerul Afacerilor Externe, a precizat instituţia într-un comunicat. Tunisia, prin Moncef Baati, este reprezentată de la 1 ianuarie timp de doi ani în Consiliul de Securitate, unde reprezintă ţările arabe.

Ministerul îi reproşează lui Moncef Baati 'lipsa de coordonare şi de concertare în ceea ce priveşte dosarele importante în curs de discuţie la ONU şi în Consiliul de Securitate'. La sediul ONU din New York, surse diplomatice au indicat că Baati a fost rechemat brusc la Tunis, unde ar urma să se pună capăt mandatului său probabil în legătură cu un proiect palestinian de rezoluţie care condamnă planul anunţat pe 28 ianuarie de preşedintele american Donald Trump pentru soluţionarea conflictului israeliano-palestinian.

'Există informaţii potrivit cărora a fost demis', a declarat una dintre aceste surse. 'A fost rechemat la Tunis pentru a se pune capăt mandatului său', a confirmat o altă sursă. El ar fi exprimat prea multă susţinere pentru palestinieni în dosarul din Orientul Mijlociu, cu riscul de a altera relaţiile între Tunisia şi SUA, susţine o altă sursă diplomatică. Plecarea sa a avut loc de urgenţă, iar el nu a mai asistat joi la întâlnirea organizată de SUA între Jared Kushner, artizan al planului american, şi Consiliul de Securitate.

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a avut mai multe iniţiative diplomatice pentru a-i ralia pe opozanţii la acest proiect. După ce a fost susţinut de Liga Arabă şi Organizaţia pentru Cooperare Islamică, Mahmoud Abbas intenţionează să se deplaseze la un summit al Uniunii Africane duminică şi luni, înainte de a se prezenta marţi în faţa Consiliului de Securitate al ONU. Palestinienii vor cu acest prilej să supună votului în Consiliu un proiect de rezoluţie care denunţă planul american.

Marţi, ei au înaintat Consiliului de Securitate, prin intermediul Tunisiei şi Indoneziei, un prim proiect de text, care a fost discutat joi de cei 15 membri ai acestui for, potrivit unor diplomaţi. Diplomat de carieră experimentat şi apreciat de omologii săi, Moncef Baati era la pensie când i s-a solicitat în 2019 să reintre în serviciul diplomatic pentru a deveni ambasador la ONU în cei doi ani ai prezenţei ţării sale în Consiliul de Securitate. Deşi ieşit la pensie, Baati a rămas foarte activ în mediile diplomatice în calitate de preşedinte al Asociaţiei Tunisia-ONU, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel