Ambasadoarea SUA pentru Singapore a renunțat la funcție
Ambasadoarea desemnată pentru a reprezenta Statele Unite în Singapore a renunţat în cele din urmă la postul său, o decizie considerată "dezamăgitoare" vineri de preşedintele Donald Trump, informează sâmbătă AFP.
Numirea lui Kathleen Troia McFarland, fost adjunct în Consiliul Naţional de Securitate (NSC), a ridicat obiecţii în timpul examinării sale de către senatori americani.
Aceştia au întrebat-o dacă ştia despre discuţiile dintre ambasadorul rus la Washington, Serghei Kisliak, şi Michael Flynn, fost consilier al lui Trump în timpul campaniei electorale şi apoi consilier pentru securitate naţională al preşedintelui.
Flynn, care de atunci a fost concediat de către preşedintele Trump, a recunoscut că a minţit FBI-ul în legătură cu aceste discuţii.
Lăudată de Donald Trump
Dna McFarland a fost desemnată în mai pentru acest post de ambasadoare după ce a părăsit NSC la venirea succesorului lui Flynn, H.R. McMaster.
Într-o declaraţie publicată vineri, Trump afirmă că dna McFarland, de asemenea fost expert în probleme internaţionale la canalul conservator Fox News, a servit administraţia "cu distincţie".
El a acuzat opoziţia democrată că preferă "mai degrabă calculele politice decât confirmarea numirii unei persoane calificate pentru un post de importanţă crucială", relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News