Ambasada SUA cheamă conducerea CSM la discuții
Ambasada Statelor Unite ale Americii la București a trimis o invitație Consiliului Superior al Magistraturii, prin care solicită o întâlnire cu reprezentanții forului judiciar, a declarat vicepreședintele CSM, Gheorge Muscalu, pentru evz.ro.
UPDATE: Conform Digi24, Adrian Bordea a discutat cu însărcinatul pentru afaceri al Ambasadei SUA. La întâlnire au participat și ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, dar și noul vicepreședinte al CSM, procurorul Gheorghe Muscalu.Întâlnirea a avut loc la inițiativa ambasadei, în pregătirea vizitei trimisului diplomației americane la București, care începe mâine.
_____
"Invitația este pentru a avea o întâlnire dar nu știu exact când va avea loc, undeva săptămâna viitoare, ori la Ambasadă ori aici la Consiliu", a precizat Muscalu.
În ceea ce-l privește pe asistentul secretarului de stat al SUA, Victoria Nuland, care ajunge vineri la București, Muscalu a precizat că oficialul american nu are pe agendă o întâlnire cu reprezentanții CSM. El a adăugat că, din informațiile pe care le deține în prezent, înaltul oficial american nu va avea întrevederi cu nimeni de la Ministerul Justiției.
Statele Unite ale Americii nu mai au de aproape un an ambasador la București, cel mai înalt reprezentant al Washingtonului fiind în prezent Duane Butcher, însărcinatul cu afaceri.
Ambasada SUA a avut o reacție foarte fermă la finalul anului trecut, după ce deputații au adoptat controversatele modificări la Codul Penal, care îi scot pe parlamentari și pe șeful statului din definiția funcționarului public. Diplomații americani considerau evoluțiile legislative drept "un pas înapoi" pentru România.
În ședința CSM de luni, judecătorul Adrian Bordea a fost ales președinte al instituției, în timp ce procurorul Gheorghe Muscalu a fost votat vicepreședinte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News