Ambasada Franţei, mesaj la moartea lui Mihnea Constantinescu
Data publicării:
Autor: Bogdan Cotigă
WhatsApp
Diplomatul Mihnea Constantinescu a fost un prieten al Franţei, iar moartea sa este o mare pierdere pentru diplomaţia română, precizează Ambasada Republicii franceze la Bucureşti. 

'Ambasada Franţei în România a aflat cu mare tristeţe despre moartea domnului Mihnea Constantinescu. (...) Domnul Mihnea Constantinescu a fost un diplomat român recunoscut şi respectat, pe care Franţa l-a decorat cu Legiunea de Onoare în grad de Cavaler, în 2013. A fost un prieten al Franţei, ţară a cărei limbă a reuşit să o stăpânească perfect. Aceasta este o mare pierdere pentru diplomaţia română', au scris reprezentanţii Ambasadei pe pagina de Facebook.

Dispariție prematură

Ambasadorul Mihnea Constantinescu a murit la 57 de ani, într-un spital din Nisa. Născut în 1961, el a fost cadru didactic al Universităţii Politehnica din Bucureşti, domeniul inginerie nucleară, specializare în care a obţinut şi doctoratul. Ulterior, a intrat în serviciul diplomatic. Mihnea Constantinescu a deţinut în perioada mai multor guvernări funcţiile de director al Cancelariei primului-ministru, consilier de stat sau consilier diplomatic, secretar de stat şi director general pentru afaceri politice în Ministerul Afacerilor Externe. Astfel, a fost purtător de cuvânt al premierului Petre Roman şi director de cabinet al premierilor Theodor Stolojan, Adrian Năstase şi Călin Popescu-Tăriceanu. A fost şi asistent personal al premierului Petre Roman, precum şi director de cabinet al lui Mircea Geoană, când acesta era ministru de Externe. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel