Amalia Bellantoni, de la 'Chefi la cuţite', implicată într-un scandal în care ar fi lovit un bărbat cu palma (surse)
Amalia Bellantoni, cunoscută în urma participării la concursul culinar 'Chefi la cuţite', a fost reclamată, luni, de către un bărbat, că l-ar fi lovit cu palma în zona capului, în curtea unui imobil din Sectorul 2 al Capitalei, conform Agerpres.
'La data de 3 octombrie 2022, în jurul orei 10,00, poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 8 au fost sesizaţi prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că în curtea unui imobil din Sectorul 2, în urma unei neînţelegeri cu o vecină, aceasta l-ar fi lovit cu palma în zona capului', informează un comunicat al Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, au identificat persoana care a reclamat incidentul, aceasta indicând autoturismul în care se afla persoana care ar fi agresat-o, aflat în apropiere. Autoturismul a fost oprit, la scurt timp, iar poliţiştii au procedat la efectuarea primelor verificări cu privire la fapta sesizată.
'Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria 2', arată sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News