Amalia Bellantoni, clipe de groază după demersul împotriva Dianei Șoșoacă. Avem imaginile de pe camerele de supraveghere din fața casei sale
Amalia Bellantoni a primit o amenințare cu moartea.
Săptămânile trecute, Curtea Constituțională a României a interzis candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale care vor avea loc pe data de 24 noiembrie. Decizia a fost luată după o contestație a Amaliei Bellantoni, fostă membră a SOS România.
Aceasta a încercat recent să blocheze participarea Dianei Șoșoacă și la alegerile parlamentare, însă Tribunalul București a respins contestația pe motiv că e neîntemeiată.
Amalia Bellantoni, amenințată cu moartea
După aceste demersuri ale fostei membre SOS România, Amalia Bellantoni a primit în mediul online mai multe amenințări, dar pe care spune că nu le-a luat în seamă. Totuși, astăzi a găsit în cutia poștală o scrisoare.
„Am primit astăzi la orele 11:18 o scrisoare care nu are timbru poștal al Poștei Române, dar a fost adusă de un om care are o desagă în spate, ca și cum ar fi un poștaș, în care sunt menționate mai multe lucruri, inclusiv faptul că fiul meu este urmărit și că mai bine să moară un om, făcându-se, evident, referire la fiul meu, decât să moară o țară întreagă, iar Iuda trebuie să plătească. Mi-a mai spus că mai am 24 de ore ca să dispar de pe firmament, altfel te voi vizita. S-a semnat „Un om bun““, a explicat Amalia Bellantoni.
În imaginile de mai jos se poate observa bărbatul despre care Amalia Bellantoni vorbește, care după ora 11:00 a ajuns în dreptul locuinței sale și i-a lăsat scrisoarea de amenințare.
Foto: Amalia Bellantoni
Foto: Amalia Bellantoni
„S-a depășit limita online-ului“
Amalia Bellantoni este convinsă că în spatele amenințării fără precedent pe care a primit-o se află susținătorii Dianei Șoșoacă. Ea a precizat pentru DC News că a anunțat Poliția, iar oamenii legii au dispus mai multe verificări în vederea prinderii vinovaților.
„Îi bănuiesc, evident, pe șoșocari, pe susținătorii doamnei Diana Iovanovici Șoșoacă, cea care a fost împiedicată să candideze la prezidențiale, pentru că eu am fost contestatara căreia i-a fost aprobată și admisă contestația în urma căreia nu mai candidează la alegerile prezidențiale. Am milioane de mesaje de amenințări de acest gen pe pagina mea. Nu le-am luat în seamă, deși am sesizat DIICOT-ul cu privire la acest grup infracțional organizat. Aceasta, totuși, este cu referire la fiul meu și mi-a fost adusă în fața casei. Am sunat la Poliția Capitalei și chiar acum se va deplasa un echipaj la adresa de domiciliu, unde fiul meu este urmărit. S-a depășit limita online-ului. Vorbim despre amenințări scrise de mână și aduse la ușa casei mele de către o persoană“, a spus, pentru DC News, Amalia Bellantoni, fostă membră SOS România.
Foto: Inquam Photos / Virgil Simonescu
Redăm mai jos textul scrisorii pe care Amalia Bellantoni a primit-o, joi
„Amalia, anul acesta, Moș Crăciun va veni mai devreme la tine. Am venit special din diaspora pentru tine. Este foarte drăguț copilul tău când iese seara pe balcon la etajul 1. Este foarte sus, totuși, etajul 1, mare pericol de cădere. Săracul, nici nu observă că e urmărit. Mai bine să moară un om decât să moară o țară întreagă. Iuda trebuie să plătească.
Mai ai 24 de ore ca să dispari de pe firmament. Altfel de voi vizita
Un bun român“, se arată în textul pe care Amalia Bellantoni a primit-o, joi, la ora 11:18.
Foto: Amalia Bellantoni
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News