Amabasadorul SUA laudă un oraș din România: Ce s-a întâmplat aici e uimitor
Cel mai înalt reprezentant diplomatic al SUA în România, ambasadorul Adrian Zuckerman, a vizitat vineri un oraș din România, declarându-se încântat şi spunând că este un model de dezvoltare celelalte oraşe ale ţării.
Ambasadorul Adrian Zuckerman a vizitat vineri Oradea, declarându-se încântat de oraş şi spunând că este un model de dezvoltare celelalte oraşe ale ţării. Oficialul american a făcut o donaţie de cărţi Bibliotecii Judeţene Gheorghe Şincai şi s-a întâlnit cu primarul Florin Birta, iar la final a transmis că „viitorul României este enorm dacă se fac lucrurile astea”: eradicarea corupţiei, respectarea domniei legii şi elaborarea de legi care să încurajeze dezvoltarea economică.
Oradea, „model pentru alte oraşe”
După vizita la Biblioteca Judeţeană, reprezentantul SUA în România s-a întâlnit şi cu primarul Oradei, Florin Birta, cu care a discutat în biroul acestuia mai bine de o jumătate de oră, neobişnuit de mult după normele protocolare, făcând jurnaliştii să aştepte declaraţia de după. De altfel, Adrian Zuckerman a fost ulterior la fel de generos cu superlativele.
„E un oraş foarte, foarte, foarte frumos, şi ce s-a întâmplat în Oradea în ultimii 10-12 ani e uimitor, un model pentru alte oraşe din România, şi sper ca şi alte oraşe să se dezvolte la fel. Eu totdeauna am spus că România are un potenţial uimitor de dezvoltare”, a spus ambasadorul, adăugând că „noi, de la Ambasadă, suntem pregătiţi să ajutăm Oradea în orice fel ca să continue această dezvoltare, şi aştept să revin în viitorul apropiat şi să discutăm căi specifice prin care putem colabora cu oraşul”.
Asta trebuie să facă România pentru a se dezvolta
Pe de altă parte, răspunzând întrebărilor jurnaliştilor orădeni, ambasadorul SUA a arătat ceea ce consideră SUA că trebuie să facă România pentru a avea succes şi a se dezvolta
„America este cel mai important prieten al României, şi oamenii nu trebuie să uite asta, nici oamenii din România, nici alţii, din afara României. Cel mai mare lucru care trebuie în România este să fie respectat statul de drept, trebuie să fie eradicată corupţia endemică şi au fost făcuţi paşi mari în direcţia asta, anul acesta, şi trebuie să fie legi care încurajează dezvoltarea României şi libera concurenţă. Viitorul României este uimitor dacă se fac lucrurile astea (...) Baronii roşii nu ar mai trebui să fie în Guvern, în Parlament, organizaţiile criminale, traficul de persoane, trebuie terminate, şi trebuie să fie o piaţă liberă. România va avea un viitor de succes dacă lucrurile astea se fac”, a spus ambasadorul, potrivit eBihoreanul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News