"Am venit cu nimic, plec cu nimic!". Sărut pătimaș între un concurent și o ispită de la Insula Iubirii
Se anunţă zile şi nopţi tot mai fierbinţi pe Insula Iubirii. Testul devine din ce în ce mai greu de suportat, iar emoţiile scapă tot mai des de sub control.
Un lucru e cert şi tot mai mulţi încep să îl simtă pe propria lor piele: efectul de domino al trădărilor a început să se dezlănţuie şi nu mai poate fi oprit de cei care au pornit la drum siguri pe ei şi încrezători în propriile relaţii. Iar asta au simţit-o din plin concurenţii aseară, în cel mai nou episod Insula Iubirii, de la Antena 1, care s-a impus ca lider de audienţă.
Telespectatorii au urmărit în număr foarte mare cea de-a doisprezecea ediţie a celui mai dur test de fidelitate, aceasta impunându-se ca lider de audienţă atât la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, cât şi la nivel urban. Astfel, conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:30 – 00:12, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1 a înregistrat cu difuzarea celui de-al doisprezecelea episod Insula Iubirii 5.6 puncte de rating şi 24.8% cotă de piaţă, urmată de Pro TV cu 3.1 puncte de rating şi 13.6% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1 a condus cu Insula iubirii clasamentul cu 4.6 puncte de rating şi 15.8% cota de piaţă, urmată de Pro TV cu 3.4 puncte de rating şi 11.6% cota de piață.
Un nou bonfire le-a adus emoţii puternice băieţilor, dar şi veşti pe care nu le aşteptau sub nicio formă: "Am rămas singur, pe jumătate, căci doar ea s-a despărţit de mine!”, a povestit Dani, partenerul Mariei, în vreme ce Cornel, partenerul Iustinei, a decis şi el: "Un lucru ştiu, că voi pleca singur de aici!”. Uşor nu i-a fost nici lui Andrei, care în imaginile primite şi-a auzit soţia vorbind despre divorţ: "Nu îmi este frică de nimic. Am venit cu nimic, plec cu nimic!”.
Nici ieşirea la date a fetelor în parcul acvatic nu a reuşit să elimine tensiunea generată de gândul că un nou bonfire le va aduce veşti nedorite de pe insula partenerilor lor.
"Se pare că acest sărut stă să vină de ceva timp!"
"Nu cred că ai cum să te obişnuieşti când ştii că soţul tău îşi scrie povestea de dragoste cu altă ea pe cealaltă insulă!”, a mărturisit Cristina, soţia lui Andrei, în vreme ce Simona a completat: "A venit aici să îşi găsească o nouă parteneră. Aş vrea să ştiu şi eu de ce m-a adus pe mine aici?!”, a mărturisit şi Simona, partenera lui Claudiu.
Ce nu ştia concurenta însă este faptul că exact în timp ce ea se afla la bonfire, partenerul ei depăşea o nouă limită hotărâtă de comun acord. Claudiu şi-a dat frâu liber sentimentelor şi a sărutat-o pe Ana Maria, alături de care se afla într-o permanentă tatonare, încă de la venirea lui pe Insulă.
"Am alături de mine o femeie care mi-a întins la maximum toate corzile sensibile!”, a dezvăluit concurentul, în timp ce Ana Maria a povestit şi ea la testimonial: "Se pare că acest sărut stă să vină de ceva timp!”.
Ce urmări va avea gestul lor, telespectatorii vor afla urmărind cele mai noi episoade Insula Iubirii, difuzate luni, marţi şi miercuri, de la 20.30, la Antena 1.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News