"Am trecut peste ce-a fost". S-a câștigat prima amuletă, în noul sezon Chefi la cuție: "Va fi o bătălie crâncenă!"
Ieri seară, la Antena 1, a început sărbătoarea gusturilor din noul sezon Chefi la cuțite.
Cei patru jurați, Chef Richard Abou Zaki, Chef Orlando Zaharia, Chef Alexandru Sautner și Chef Ștefan Popescu, au inaugurat următorul capitol al show-ului gastronomic prezentat de Irina Fodor, bucurându-se de unele dintre cele mai interesante întâlniri în platoul preselecțiilor. Cea dintâi amuletă din competiție a fost câștigată de Chef Abou Zaki, după o întrecere în care umorul s-a împletit cu presiunea puternică adusă de noile reguli din bucătărie. ”M-am bucurat foarte tare că am început cu dreptul”, a declarat Chef Abou Zaki.
Tema luptei pentru amuleta care a dat startul întrecerilor între jurați a fost pieptul de pui, degustarea fiind făcută de Chef Vlad Pădurescu. A fost cea dintâi jurizare la care preparatul fiecărui Chef a primit un punctaj – astfel, Chef Richard a obținut 5 puncte, câștigând amuleta, iar Chef Orlando, Chef Popescu și Chef Sautner au primit 4, 3, respectiv 2 puncte. Dar pentru punctajul total, care va decide cei trei jurați ce-și vor alcătui echipe, diferența s-ar putea să o facă și 2 puncte!
”Va fi o bătălie crâncenă!”
În seara aceasta, Chefii sunt pregătiți pentru cea de-a doua confruntare, în numele unei amulete cu un avantaj irezistibil, introdus pentru prima dată în bucătăria Chefi la cuțite. ”Zeița Fortuna îmi zâmbește mie azi. M-am trezit de dimineață cu o gândire pozitivă: vreau să câștig eu amuleta”, a declarat Chef Popescu, în vreme ce Chef Sautner este dornic să-și ia revanșa, după cele două puncte dureroase, obținute aseară: ”Am trecut peste ce-a fost ieri. Nu că-mi doresc, sunt hotărât să câștig amuleta!”. ”Va fi o bătălie crâncenă!”, a concuzionat Chef Zaharia. De partea cealaltă, în platoul preselecțiilor, jurații vor avea parte de preparate spectaculoase, dar și de prezențe cu totul speciale. Cea mai cunoscută sosie a lui Marilyn Monroe, care a jucat în filme la Hollywood alături de actori celebri, gătește pentru Chefi în ediția show-ului care începe în această seară, de la 20:30.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News