
Ideea de a trăi timp de sute de ani este considerată visul miliardarilor și a mogulilor tehnologiei. Oamenii de știință aflați în fruntea cercetării gerontologice cred că sunt pe punctul de a dezvolta o pastilă care ar putea ajuta oamenii să trăiască până la vârsta de 200 de ani și mai mult.
Progresele medicale din ultimul secol au făcut ca oamenii din națiunile bogate să trăiască până la 80 de ani, aproape dublu față de speranța medie de viață la începutul secolului al XX-lea.
Nutriția îmbunătățită, apa curată, o salubritate mai bună și salturile uriașe în medicină au fost esențiale în prelungirea vieții umane. Cea mai bătrână persoană cunoscută, franțuzoaica Jeanne Calment, care a vândut pânzele lui Vincent Van Gogh când era adolescentă, la sfârșitul anilor 1800, a trăit până la vârsta de 122 de ani și a murit în 1997.
Celulele zombie ar putea fi unul dintre principalele motive al îmbătrânirii
Există o dezbatere asupra longevității naturale mult peste această vârstă atinsă de Calment, dar se speră că știința va duce durata vieții umane dincolo de ceea ce se crede că este posibil în prezent.
Dr. Andrew Steele, un biolog britanic și autor al unei noi cărți despre longevitate, a declarat pentru Daily Mail că nu există niciun motiv biologic pentru care oamenii să nu atingă vârsta de 200 de ani. El crede că marea descoperire va veni sub forma unor medicamente care îndepărtează ”celulele zombie” din organism, despre care se crede că sunt unul dintre principalii vinovați de degradarea țesuturilor și a organelor pe măsură ce îmbătrânim.
Pastilele care scot aceste celule din organism sunt deja în teste pe oameni și ar putea ajunge pe piață în cel puțin 10 ani, potrivit Dr. Steele, care crede că oricine este în viață în prezent și află despre acest studiu ar putea ajunge la 150 cu ajutorul medicamentelor.
Un studiu arată că optimiștii trăiesc mai mult
Un nivel mai ridicat de optimism este asociat cu o durată de viață mai lungă și cu o șansă mai mare de a trăi peste 90 de ani, potrivit unui nou studiu efectuat pe aproape 160.000 de femei de diferite rase și medii. Factorii unui stil de viață sănătos, cum ar fi calitatea dietei, activitatea fizică, indicele de masă corporală (IMC), fumatul și consumul de alcool, au reprezentat mai puțin de o pătrime din asocierea dintre longevitate și optimism, potrivit studiului publicat miercuri în Jurnalul of Societății Americane de Geriatrie.
”Deși optimismul în sine poate fi modelat de factori structurali sociali, descoperirile sugerează că beneficiile optimismului pentru longevitate sunt fi valabile pentru grupurile rasiale și etnice. Optimismul poate fi o țintă importantă de intervenție pentru longevitate în diverse grupuri minoritare”, a spus autorul principal Hayami Koga, student postdoctoral la Harvard T.H. Chan School of Public Health într-o declarație.
Acesta nu este primul studiu care a găsit o legătură puternică între longevitate și a privi partea bună a vieții. Un studiu din 2019 a constatat că atât bărbații, cât și femeile cu cele mai înalte niveluri de optimism au avut o durată de viață cu 11% până la 15% mai lungă decât persoanele care au practicat mai puțin gândirea pozitivă. De fapt, optimiștii cu cele mai mari scoruri aveau cel mai probabil să trăiască până la 85 de ani sau mai mult. Citește mai multe AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Ambulanța a venit pentru Mircea Badea în direct, la Antena 3 CNN! Cât avea tensiunea
- Când vin ninsorile, inclusiv în București / Oana Păduraru (ANM) a spus până când ne mai putem bucura de toamnă / video
- Am putea avea din nou o iarnă adevărată? Meteorologul Oana Păduraru, ultimele informaţii de la ANM despre evoluţia vremii
- Imagini cu presupusa amantă a lui Călin Donca, pe care ar fi dus-o în căminul conjugal / Cum s-au afișat pe litoral / foto
- Carmen Harra, reacție după ce Oana Zăvoranu a confirmat divorțul de Alex Ashraf: "Acum șapte ani, i-am spus... Nu vreau să se supere, pentru că adevărul doare"
- Alocaţii copii 2024. Când vor fi majorate și câți bani vor primi în plus minorii
- Am buletinul de identitate expirat sau pierdut și nu pot veni în țară să obțin altul. Ce fac?
- Lucrez în străinătate, dar vreau să îmi cumpăr o locuință acasă: Pot lua un credit ipotecar în România în baza veniturilor din afară?
- Sclipiciul, oficial interzis! De când nu va mai putea fi folosit nici pe unghii și nici în machiaj
- MC Lalla, tânăra găsită pe malul mării, ”avea o mască de femeie împlinită, fericită, dar suferea”, susține Liviu Chesnoiu