Alunecare de teren cu victime în Japonia. Analiză: Fenomenul, provocat şi de instalarea excesivă de panouri fotovoltaice
Nouăsprezece persoane sunt date dispărute în departamentul Shizuoka din centrul Japoniei după ce o alunecare de teren provocată de ploile abundente a distrus mai multe case sâmbătă, a declarat pentru AFP un responsabil al departamentului.
În imaginile difuzate de televiziunea japoneză se pot vedea torente de noroi care distrug clădiri din oraşul de coastă Atami, în timp ce locuitorii încearcă să se pună la adăpost, transmite Agerpres.
Un oficial din departamentul Shizuoka, responsabil pentru dezastrele naturale, a declarat pentru AFP că "nu deţine informaţii despre siguranţa a 19 persoane".
Autorităţile locale au cerut ajutor armatei pentru organizarea unei misiuni de salvare, a adăugat el. Mass-media japoneze au raportat că premierul Yoshihide Suga urmează să se întâlnească sâmbătă după-amiază cu miniştrii cabinetului său pentru a discuta situaţia.
Un responsabil din Atami a precizat că o alunecare de teren a avut loc la ora locală 10:30 (01:30 GMT), adăugând că "mai multe case au fost distruse". Peste 2.800 de case din regiune au rămas fără curent electric, potrivit companiei de electricitate Tepco.
O mare parte din Japonia se află în prezent în mijlocul sezonului ploios, care provoacă adesea inundaţii şi alunecări de teren, determinând autorităţile locale să emită ordine de evacuare.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, fenomenul este exacerbat de schimbările climatice, întrucât o atmosferă mai caldă reţine mai multă apă, crescând riscul şi intensitatea precipitaţiilor extreme.
În 2018, inundaţiile din vestul Japoniei au ucis peste 200 de persoane.
Circulaţia trenului de mare viteză Shinkansen a fost suspendată temporar între Tokyo şi Osaka (vest) din cauza ploilor abundente, iar alte trenuri au fost de asemenea oprite, potrivit site-urilor companiilor feroviare.
Pe de altă parte este luată în calcul și defrișarea pentru a face loc panourilor fotovoltaice, zona în care cândva era pădure a fost defrișată pentru a face los surselor de energie alternativă. Conform unui studiu efectuat de Centrul elvețian MDPI privind ”Instalarea panourilor fotovoltaice vs. Ecosistemul Natural în situații de conflict verde” care a analizat zona din prefectura Hyogo, Japonia, unde au fost instalate 361 de centrale solare fotovoltaice în locul unor ecosistemele naturale.
Conform studiului când o instalație solară fotovoltaică este instalată pe o pantă de munte, într-un efect negativ asociat cu pierderea pădurilor, panta defrișată își pierde capacitatea de reținere a apei, ducând la creșterea riscului de alunecare de teren în timpul unor precipitații abundente. În astfel de cazuri, pot apărea și impacturi secundare, cum ar fi și prăbușirea panoului solar. Acest scenariu exact a fost surprins în mai multe zone din Japonia, iar Ministerul Economiei, Comerțului și Industriei din Japonia a raportat că, în 2018, au avut loc 48 de astfel de accidente cauzate centralele solare fotovoltaice japoneze.
”Conservarea ecosistemelor naturale din regiunea lor trebuie să fie o preocupare majoră pentru rezidenți. Proiectele de instalații solare fotovoltaice sunt dezvoltate și operate de companii private de energie solară, în timp ce guvernele locale sunt autorizate să permită proiecte care implică schimbări în ecosistemele naturale. Poate fi dificil pentru factorii de decizie ai guvernelor locale să stabilească dacă promovează dezvoltarea sau conservă ecosistemele naturale, dar studiul ar trebui să contribuie cu principii directoare sau cu o metodologie care ar putea fi aplicată pentru a stabili consensul între părțile interesate.
O limitare a acestui studiu a fost aceea că nu este clar cât de mult din beneficiul obținut de companiile proprietar/operator de parcuri fotovoltaice se întorc în regiune. Acest beneficiu este exprimat în termeni de creare de locuri de muncă locale, prin exploatarea și întreținerea parcului care implică companii locale și așa mai departe, dar datele care susțin astfel de reclamații nu sunt ușor disponibile. Aceasta este o problemă care trebuie abordată în viitor”, se mai arată în studiul de caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News