De la „N-am venit ca să plec” la „Nu vreau să mă opresc în noiembrie” nu e drum lung.....Dar chiar și așa, exprimarea cu voce tare a acestei dorințe intime vine cam prea repede, chiar și pentru un intelectual fin și european ca el.

Când l-am auzit în urmă cu trei săptămâni pe Mihai Răzvan Ungureanu, tânăra speranță a Puterii, spunând asta, mi-a fost clar: încă unul îndrăgostit de putere și de propria persoană.

Încă unul care odată pus în funcție nu mai vrea cu nici un chip să mai plece, ca și când guvernul ar fi fost primit moștenire de la mama sa din Iași.

Încă unul care se crede salvatorul națiunii, buricul pământului, reformatorul statului.

Încă unul care vrea să facă bine poporului împotriva dorinței acestuia. Încă unul care crede că poporul ăsta e prea leneș ca să muncească sau ca să se revolte.

Încă unul care crede că poate să-i manipuleze, să-i păcălească cu ușurință pe oameni, pentru că nu sunt așa titrați ca el.

Și mai ales încă unul căruia nu-i pasă de ce zic cei din jur, de critici sau de acuzații, care se ghidează după zicala „câinii latră, caravana trece”!

Și mă întreb, ca să-l parafrazez pe prezidentul Republicii, ce ghinion pe poporul ăsta că toți cei care ajung la Putere nu se mai lasă duși de acolo decât cu picioarele înainte. Și când zic asta mă refer la sfârșitul natural al vieții, nu la un fenomen balistic, vorba guvernatorului BNR.

Dar când te gândești la asta de la 16 ani, de pe vremea când citeai poezii tovarășului Ceaușescu, poate că e de înțeles că nu mai vrei să lași puterea din mână în următorii 15 ani...

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News