Data publicării:

Alocațiile NU se majorează. Firea: Incredibil, vot împotriva copiilor țării. Au găsit bani pentru toate interesele lor

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp

Gabriela Firea s-a arătat revoltată după ce amendamentul PSD pentru ca majorarea alocațiilor să fie inclusă în bugetul pe anul 2021 a fost respins. 

Gabriela Firea a făcut apel la parlamentari pentru susținerea amendamentului depus de PSD pentru majorarea alocațiilor copiilor. 

”Nu se pune problema să se taie vreun leu de la investițiile mari, care sunt atât de necesare pentru țara noastră. Am și explicat în toată această perioadă de unde pot să vină aceste fonduri. Avem o lege în vigoare, cea pentru dublarea alocațiilor copiilor, dar din păcate legea nu este aplicată în integralitatea sa, deși a fost promulgată și de președintele țării, iar CCR a spus că această lege este Constituțională. (...) Nu cred că acest subiect poate fi discutat de manieră politică, de manieră a unei controverse între partide sau folosind cât de puțin orgoliul politic”, a declarat Gabriela Firea. 

Cu toate acestea, parlamentarii au votat împotriva acestui amendament. Ulterior votului, Gabriela Firea s-a arătat indignată pe pagina sa de Facebook. 

”Incredibil, vot împotriva copiilor țării! Parlamentarii PNL, USR - Plus, UDMR din comisiile de Muncă, Egalitate de șanse și Drepturile omului au votat ÎMPOTRIVA amendamentului pentru majorarea alocațiilor, făcut la Legea Bugetului, depus de grupul nostru social democrat. Au votat pentru, alături de noi, doar parlamentarii partidului AUR. Era vorba de doar 0,27 % din PIB! Au găsit bani pentru toate interesele lor, dar nu și pentru copii!! Nu sunt cuvinte în vocabular pentru a-i defini pe politicienii care în campanie au promis lapte și miere iar acum s-au opus cu vehemență unui amendament atât de așteptat, de familiile din România”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel