Alo, dom’le Igaş? Poate n-aţi auzit, dar râd mafioţii de dvs
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
oana-stanciulescu
oana-stanciulescu

În timp ce ministrul de Interne, Traian Igaş, se luptă cu “branconierii”, clanurile mafiote din România joacă ţonţoroiu prin bătătura clasei politice.  Nu că m-aş uita în gura şefului unui clan mafiot care susţine că a  câştigat bani frumoşi din campaniile electorale pe care le-a făcut pentru mai toate partidele, dar în absenţa unui răspuns serios, documentat, al ministrului de Interne, aşa cum e el, nu am încotro.

De o vreme, ne-am obişnuit cu fanfaronada actualilor guvernanţi care se bat cu găinile din gospodării, cu cei 1000 de asistaţi sociali care au înşelat statul, cu cei 100 de urmaşi care papă pensia părinţilor decedaţi şi păcălesc poştaşul, şi deci şi pe domnul Lăzăroiu, dar nimic, absolut nimic despre lucrurile grave care se petrec în această ţară.

Liderul clanului Metin, Amet Metin, susţine gomos în faţa jurnaliştilor că le-a luat banii fraierilor, care în timpul liber zic că fac politică: "Campaniile electorale s-au făcut tot cu şmecheri. S-au făcut cu clanul Sportivilor şi cu grupul nostru. Şi eu am participat. Am pus şi pentru ăia şi pentru ăia. Le-am luat banii la toţi fraierii. Am luat bani de la toate partidele", spune Amet Metin.

De existenţa clanurilor mafiote ştim cu toţii de mult. Unii au fost arestaţi, apoi eliberaţi, după care ei, sau locotenenţii lor, şi-au văzut în continuare de treabă.  În campania electorală din 2008 existau informaţii cum că mai mulţi lideri PDL Bucureşti s-ar fi folosit de serviciile clanului Sile Pietroi (http://www.evz.ro/detalii/stiri/interlop-apropiat-al-pdl-cautat-peste-tot-808621.html), dar nimeni nu le-a băgat în seamă. Jurnaliştii spuneau atunci despre Sile Pietroi că este un fel de prefect de Ilfov.

Nu ştim dacă domnul Metin se laudă sau nu când spune că este un fel de şef de campanie electorală pentru anumiţi politicieni, dar cu siguranţă cel puţin un sâmbure de adevăr există.

Ce nu există este un ministru de Interne capabil să înţeleagă fenomenul şi să întreprindă ceva preferând, în schimb, să taie salariile politiştilor. Nici şeful poliţiei pare că nu are o apetenţă specială pentru lupta cu infractorii având în vedere că într-o declaraţie recentă s-a mulţumit să anunţe că grupările infracţionale sunt “ţinute sub observaţie”. Probabil de la mare distanţă.

Aşadar, nu ştim nici măcar dacă cineva are dorinţa sau interesul să facă ordine în rândul clanurilor care se laudă că ele fac treburile murdare în campaniile electorale.

Într-o singură privinţă pare să greşească domnul Metin, liderul clanului Metin care controlează sectorul 4 al Capitalei, că fraierii nu sunt cei din clasa politică şi, cu siguranţă, nici ei.

Nu mai rămânem decât noi, cei care mai tragem nădejde că România se va trezi.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel