Allergan PLC, producător Botox, achiziționează Zeltic Aesthetics
Data publicării:
Autor: Bogdan Bolojan
WhatsApp
botox
botox
 Compania farmaceutică americană Allergan Plc a anunţat luni că va plăti aproximativ 2,48 miliarde de dolari (două miliarde de lire sterline) pentru achiziţionarea grupului Zeltiq Aesthetics Inc, specializat în tehnologie de modelare corporală. 

Allergan, producătorul Botox, va plăti 56,50 dolari pentru o acţiune Zeltiq, o primă de 14,4% faţă de valoarea titlurilor la închiderea şedinţei bursiere de vineri, de 49,40 dolari. 

Compania Allergan consideră că modelarea corporală este o oportunitate de piaţă de patru miliarde de dolari şi vinde deja produsul Kybella, care distruge grăsimea de sub piele fără a afecta ţesutul celular. 

Zeltiq Aesthetics, cu sediul în California, comercializează cu succes CoolSculpting - un tratament pentru reducerea grăsimii. 

Tranzacţia ar urma să fie finalizată în semestrul doi din 2017 

Allergan şi-a mutat sediul fiscal în Dublin, pentru a beneficia de o taxă pe companii mai mică. În Irlanda, taxa pe companii este de 12,5%, faţă de 35% în SUA. Allergan încă derulează majoritatea operaţiunilor din New Jersey (SUA). 

Începând din 2014, sectorul farmaceutic a trecut printr-un val de fuziuni şi achiziţii, în urma căruia marii producători de medicamente şi-au preluat rivalii mai mici, iar numărul producătorilor de medicamente generice s-a redus în urma consolidării, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel