Data actualizării:
Data publicării:

Allen Coliban, PRIMA reacție după ce a fost ACUZAT că a MINȚIT în C.V. Care e ADEVĂRUL? "O GREȘEALĂ pe care o REGRET"

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp

Allen Coliban a răspuns acuzațiilor că a mințit în C.V. în ceea ce privește studiile. 

"Aș face precizarea că sunt absolvent de facultate și licențiat în științe economice. Cea de-a doua facultate pe care am urmat-o și am și terminat-o. Prima facultate, cea de Automatică și Calculatoare în cadrul Politehnicii București... am studiat la Politehnică între 1998 - 2005. În anul 2002, a survenit decesul tatălui meu și m-am mutat la Brașov pentru a-mi îngriji bunica bolnavă de Alzheimer și, din acel moment, nu am mai putut să fiu prezent la laboratoare și cursuri.

Însă, am încercat să finalizez facultatea, în anul 2005 am terminat integral anul 5, dar pentru că mai existatu 2 laboratoare, unul din anul 3 și unul din anul 4, la care nu puteam fizic să particip, nu am avut altă decizie la vârsta de 25 de ani, decât să renunț la a-mi finaliza cu licență aceste studii.

În CV am trecut anii de facultate și faptul că am făcut această facultate, pe de-o parte pentru că sunt mândru că am făcut una dintre cele mai grele facultăți din România, de de altă parte, am o carieră de 10 ani de zile pe care am început-o de pe băncile facultății, m-am angajat programator", a declarat Allen Coliban, în direct la B1 TV.

Citește acuzațiile: Allen Coliban (USR), primarul Brașovului, prins cu minciuna în C.V.

Ce spune despre exmatriculare

 

"În anul 2005 am întrerupt studiile, am decis să nu-mi mai dau licența și să nu mai merg pe acest drum, deși aveam și o parte din lucrare scrisă și un profesor coordonator. În anul 2009 am fost exmatriculat fără a mi se aduce la cunoștință acest lucru. Este o exmatriculare administrativă, nu are legătură cu activitatea academică, cu procesul de învățământ și s-a produs la 4 ani de când eu renunțasem să mai frecventez cursurile.

Toată situația de față este cu siguranță o greșeală pe care o regret. E o eroare de comunicare pentru că exprimând lucrurile în felul acesta în CV, au fost preluate ca fiind absolvent. Îmi cer scuze pentru această greșeală, mi-o asum, îmi pare rău pentru ea, dar nu pretind că aș fi inginer. Am frecventat cinci ani cursurile acestei facultăți.

La capitolul studii, sunt facultățile urmate. Am scris, am actualizat, trebuia să fac mai devreme menționarea că prima dintre ele este fără licență", a completat el.

Cum explică "falsul în acte"

 

"Acum, dacă cineva face declarații despre fals în acte, în context de campanie electorală, îl rog să le și probeze. Pentru că e o acuzație gravă. Legat de partea de comunicare, am spus, e o greșeală și-mi cer scuze pentru cei care au fost dezamăgiți. Am rectificat și în CV", a încheiat el. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel