Alina Gorghiu, către Marcel Ciolacu în privința majorării pensiilor: Nu-mi arde de glumițe
Alina Gorghiu, președintele interimar al Senatului României, spune că „nu îi arde de glumițe”.
Alina Gorghiu, președintele Senatului, spune că „nu îi arde de glumițe”, ca reacție la declarația lui Marcel Ciolacu, potrivit căreia se bucură că Rareș Bogdan i-a convins pe liberali că pensiile trebuie majorate: „Faptul că unii lideri politici deschid tolba populismului nu înseamnă că e adevărat”.
„Mie nu-mi arde la început de săptămână de glumițe, indiferent de unde vin ele. Eu sunt convinsă că românii nu o duc mai bine dacă stăm și glumim la conferințele de presă pe seama lor. De aceea o să spun, la modul tranșant și cât se poate de serios, poziția PNL. Orice fel de partid politic, cu atât mai mult PNL, își dorește un nivel de trai mai bun pentru populația din România, își dorește venituri crescute, își dorește pensii majorate și alocații. Însă nu există o parte bună a guvernării care dorește aceste majorări și o parte rea care nu își dorește. Nu! Guvernul Ciucă își dorește aceste aceste lucruri, dar există o disciplină financiară, niște reguli pe care trebuie să le urmărim, există un buget. Nu au fost discutate în coaliție. Faptul că unii lideri politici deschid tolba populismului de dimineață, la prânz și seara și ne tot anunță cum măresc cu 20-30-50% absolut orice pensie și salariu din România nu înseamnă că e adevărat”, spune Alina Gorghiu.
Ea afirmă că liberalii și social-democrații au „obligația” să fie „responsabili, raționali, loiali acestei guvernări”, dar și „pragmatici”.
„Populația este foarte sensibilă la mesajele mediului politic. Dacă noi creăm un nivel de așteptare ridicat pe care nu putem să-l onorăm, acele categorii vulnerabile vor avea de suferit. De aceea, absolut orice mărire de venit este dezirabilă, lucrurile vor fi discutate în coaliție, însă mi-aș dori să nu văd doar o parte a guvernării serioasă și angajată în discursul rațional, ci să văd tot guvernul aliniat în spatele prim-ministrului pe aceeași linie serioasă de mesaj”, încheie Gorghiu.
„Mă bucur foarte mult că Rareș Bogdan a lămurit pe cei din PNL că trebuie mărite pensiile”, a spus Marcel Ciolacu, după ce prim-vicepreședintele PNL a spus că liberalii vor creşterea pensiilor cu 16 %, iar ministrul Finanțelor trebuie să găsească formula de creștere a pensiilor sau „pleacă acasă”, scrie Mediafax, citat de Jurnalul.
Ciolacu: Este exclus ca această alianță să se rupă până în 2024
Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, a comentat zvonurile potrivit cărora alianța de guvernare PSD - PNL - UDRM se va rupe:
„Este exclus ca această alianță să se rupă până în 2024. Voi face tot ce ține de mine și sunt ferm convins că și domnul Nicolae Ciucă va face la fel și această alianță să fie stabilă, să dăm stabilitate românilor într-o perioadă foarte complicată nu numai pentru România, ci pentru întreaga Europă. Restul lucrurilor se așează în timp“, a spus Ciolacu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News