Purtătorul de cuvânt al deputaților liberali, Alina Gorghiu, crede că președintele Traian Băsescu a retrimis legea referendumului la Parlament pentru a întârzia cu 3-4 luni adoptarea pragului de 30%.
”Este încă un alt gest al preşedintelui pe care eu nu-l înţeleg aproape deloc. Singurul motiv, probabil, este că mai atrage atenţia mass-media asupra unui subiect, aşa cum face el de obicei când nu are cu ce să atragă atenţia. În al doilea rând, şi ceea ce mi se pare mie foarte grav, este că se va reuşi întârzierea cu 3-4 luni a adoptării legii şi ne va obliga pe noi, cei din USL, să suprapunem referendumul pentru revizuirea Constituţiei cu alegerile prezidenţiale, iar preşedintele va spune atunci că nu se pot face cele două în acelaşi timp”, a declarat Gorghiu pentru Agerpres, punctând că va susține în continuare pragul de 30% în toate dezbaterile din Parlament pe acest proiect de lege.
Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat joi, 11 iulie a.c., cererea de reexaminare asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, se arată într-un comunicat al Președinției. Șeful statului solicită ca referendumurile naționale să fie validate doar prin prezența a jumătate plus unu din numărul alegătorilor înscriși pe listele electorale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"