Gorghiu a postat joi pe Facebook un răspuns la atacurile mediatice din ultima perioadă.
„Așa cum am anticipat, dl Victor Ponta și asociații au stârnit stihiile pentru a demonstra românilor că sunt fie Elena Ceaușescu, fie Elena Udrea. Oare atât de mult se teme domnul Ponta de consecințele legale, nu cele impuse de dl Tăriceanu, ale votului din Senat încât să mobilizeze atâtea energii împotriva mea? Nu consider linșaj ceea ce face dl Ponta prin interpuși, ci o comedie, cu o regie de categoria C. Toate elementele procesului mediatic la care asist de două zile nu sunt altceva decât subiecte care de-a lungul timpului au mai fost încălzite, cu aceeași credibilitate: zero. Nu voi răspunde punctual, așa cum și-ar dori cei care distribuie mizerii pentru dl Ponta, nu aș face altceva decât să mă scuz în fața unor alegații care nu au alt scop, decât acela de a se multiplica din propria inconsistență. Cei care trebuie să se scuze sunt cei care orchestrează această campanie. Trebuie să se scuze, în primul rând, pentru modul în care conduc România.
Citește și: Reacția ambasadelor privind votul în Senat. Rareș Bogdan, OPINIE: Afectează PNL
Pentru dl Ponta am un singur răspuns: procesul de repunere în legalitate a hotărârilor Senatului României nu se va opri și, mai devreme sau mai târziu, România va avea norocul să aibă un Prim-ministru decent. Pentru cei sincer îngrijorați de avalanșa de subiecte și ”dezvăluiri” reîncălzite (pe multe dintre ele le-am lămurit de-a lungul timpului) le transmit atât: fiți liniștiți, nici amenințările pe care le-am primit, mai ales, în ultimele zile, cu precădere în ziua votului de la Senat, nici mașinile din coloana neoficială, care mă însoțesc de câteva luni, nici isteria mediatică la comandă nu mă impresionează. Nu există nimic în activitatea mea politică și profesională care să fi fost vreodată în contradicție cu legile României. Restul sunt invenții.
În final, vă prezint noua mea identitate vizuală, așa cum mi-a fost creionată de către fanii lui Ponta”, a scris aceasta pe pagina sa de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)