Data publicării:

Alina Cojocaru şi Johan Kobborg, interziși la Opera București

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

O adresă oficială, semnată de şeful Serviciului de resurse umane şi de şefa Biroului de salarizare, le interzice Alinei Cojocaru şi lui Johan Kobborg să mai intre în clădirea Operei Bucureşti.

Mai sunt nominalizate alte şapte persoane. Motivul este acela că tuturor le-au încetat contractele. Adresa, obţinuă în exclusivitate de digi24.ro, a fost trimisă şi firmei de pază, care trebuie să pună în aplicare decizia.

Documentul este, în fapt, o notă internă. Destinatarul este departamentul care se ocupă de pază, de prevenirea incendiilor şi de mediu iar subiectul îl contituie "accesul persoanelor străine" în clădirea Operei. Şeful departamentului este anunţat că unor persoane le-au încetat contractele cu Opera. Urmează o listă de 7 poziţii pe care fusese inclus, iniţial, doar Johan Kobborg. După ce documentul a fost scos la imprimantă, au fost adăugaţi cu pixul poziţiile 0 (Emil Popescu) şi 8, unde a fost trecută Alina Cojocaru.

[citeste si]

Ca urmare a încetării contractelor, celor nominalizaţi li se interzice accesul în clădirea Operei Bucureşti. Dacă vor totuşi să intre, acest lucru trebuie anunţat şefului de la Personal, iar "intrusul" trebuie însoţit permanent.

Adresa este semnată de Constantin Şorop, şeful Serviciului Personal, şi de Sanda Bucur, şefa Biroului Salarizare. Cel căruia i-a fost trimisă a anunţat şi el, mai departe, firma care se ocupă de paza Operei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel