Data publicării:

Alin Nica, președintele CJ Timiș, despre o investiție majoră în sănătate: Va fi cea mai modernă din țară, la standarde europene

Autor: Darius Muresan | Categorie: Politica
WhatsApp
Agerpres
Agerpres

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alin Nica, a vorbit, în cadrul unei emisiuni televizate, despre noua maternitate, construită cu fonduri europene, pe care administrația PNL o va inaugura în această primăvară. 

'Va fi cea mai modernă din țară, la standarde europene. Este prima maternitate construită în zonă de la zero în ultimii cinzeci de ani. Clădirea este gata, acum se lucrează la obținerea acreditărilor. Va avea și o secție pentru fertilizarea in vitro' a declarat președintele PNL Timiș.

Peste 19 milioane euro investite de PNL în sănătatea din Timiș


Noua maternitate dispune de compartimente de ginecologie, secție ATI, bloc operator, săli de nașteri și camere de gardă, chirurgie laparoscopică, obstetrică, spitalizare de zi, terapie intensivă, secție pentru prematuri. 14 milioane de euro au fost investiți de administrația locală în acest proiect, în cadrul unei finanțări transfrontaliere România-Ungaria.

Fondurile europene reprezintă baza investițiilor în județ, inclusiv pentru marile proiecte de investiții în sănătate. Vorbim despre peste 19 milioane de euro, bani europeni, în special pentru dotarea spitalelor cu echipamente ultra moderne destinate reducerii infecțiilor nosocomiale, pentru laboratoare de microbiologie și pentru saloane moderne în spitale.

'Spitalul județean este de facto un spital regional, pentru că aici vin pacienți din toată regiunea. Acesta va fi reabilitat cu fonduri europene. Vom avea un corp nou de clădire. (...) De asemenea, Institutul oncologic regional, o altă investiție prin PNRR, va completa sistemul medical din județ. Destinatarul final este cetățeanul. Așteptăm demararea licitației de execuție. Termen final pentru execuție este 2026, ca pentru toate proiectele din PNRR. Pacienții români obișnuiesc să caute tratament în Ungaria și alte țări. Ne dorim ca aceștia să se trateze în țară. Este un deziderat al nostru de ani de zile. Un astfel de institut într-un centru universitar înseamnă capacitate de a acorda asistență medicală la cel mai înalt nivel. Acesta va pune Timișoara pe harta europeană a sănătății' a adăugat Alin Nica. 

Olimpia Oprea, medic primar Obstetrică Ginecologie, la Spitalul Clinic Municipal Timișoara, a precizat că institutul oncologic este un obiectiv vechi în județ. Aceasta amintește efortul autorităților de a obține finanțare europeană, dar insistă că fără aceasta investițiile în sănătate nu ar fi posibile: 'Fondurile europene ne ajută foarte mult în dotarea spitalelor. Recent am accesat finanțare pentru programe de screening. (...) Din păcate, în România, cancerele sunt depistate târziu, așa că fondurile pentru programele de diagnosticare precoce ne-au ajutat foarte mult.'

Strategiile PNL pentru dezvoltarea capitalei Revoluției 

 

'La noi în Timiș încă de acum 6 ani nu se mai vorbește despre școli cu toaleta în curte. Vorbim despre lucruri de bază, pentru care am investit bani europeni.', a zis Alin Nica, președinte CJ Timiș. 

Șeful liberalilor din județ a mai vorbit într-o emisiune TV despre impactul fondurilor europene în viața timișorenilor și cum a reușit administrația pe care o conduce să dezvolte comunitatea locală accesând banii europeni în primul rând. 

'Vă dau câteva exemple de investiții majore: Timișoara nu a avut o conexiune rezonabilă cu autostrada. Am reușit în doar 6 luni lărgirea unui drum județean, cu fonduri europene, iar acum șoseaua de centură are conexiune cu autostrada. De asemenea, avem în scurt timp cea mai modernă maternitate construită în ultimii 50 de ani. Un alt exemplu îl reprezintă unirea vămilor Jimbolia și Nădlac - acum poți parcurge distanța dintre ele fără ocol pe trasee complicate', a declarat Nica. 

Acesta a vorbit despre strategia PNL în domeniul dezvoltării locale. În centrul acesteia stau în continuare fondurile europene. Iar aici intră atât proiecte ce țin de infrastructură și domenii vitale, ca sănătatea și educația, cât și proiecte ce țin de viața culturală.

'Expoziția Brâncuși ne-a adus în atenția oamenilor la nivel internațional. Am fost pe billboardurile din capitalele europene, am primit mesaje de la românii din străinătate, că ne-au văzut acolo', a adăugat președintele CJ Timiș, subliniind importanța titlului de Capitală europeană a culturii care a adus Timișoarei recunoașterea internațională și un imbold important turismului local.

Nica este mulțumit de implementarea proiectelor în județ, atât pe fonduri europene, de coeziune, pe PNRR şi proiectele din PNDL şi Anghel Saligny. 

Amintim că, potrivit unui studiu recent care analizează situația economică a județelor, în vârful clasamentului PIB/cap de locuitor pe țară se află județe conduse de un președinte al Consiliului Județean din partea PNL. După București, clasamentul este ocupat de Cluj, Ilfov, Timiș, Brașov, Constanța, Prahova, Sibiu și Alba.

Despre investiții la nivelul județului a vorbit și primarul orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, primar de 20 de ani. Orașul Sânnicolau Mare este campion în județ la atragerea de bani europeni pentru numeroase proiecte, inclusiv un centru de colectare selectivă a deșeurilor prin aport voluntar. 'Fostul primar nu a demarat niciun proiect pe fonduri europene. Administrațiile nu au avut acest avantaj înainte. Noi îl avem și trebuie să profităm din plin', a transmis Groza.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel