Biofortificarea implică o serie de metode: modificarea genetică pentru creșterea nivelului de vitamine și minerale; folosirea de fertilizatori îmbogățiți; sau încrucișări selective ale plantelor pentru a produce soiuri superioare nutritiv. Fiecare dintre aceste metode are avantaje și dezavantaje, existând argumente atât pro cât și contra adoptării biofortificării pe scară largă, relatează The Guardian.

Organizații internaționale precum OMS sau HarvestPlus investesc masiv în cercetare și promovare a culturilor biofortificate. Accentul cade pe îmbogățirea cu vitamina A, fier și zinc, elemente esențiale care lipsesc adesea din alimentația multor populații, în special în țările în curs de dezvoltare. Milioane de fermieri au beneficiat deja de semințe biofortificate, iar obiectivul este ca acest număr să crească exponențial în următorul deceniu.

Cu toate acestea, biofortificarea rămâne un subiect controversat. Criticii susțin că aceasta promovează monoculturile și agricultura industrială, fiind o soluție superficială la o problemă profundă. Ei consideră că accentul ar trebui pus pe dezvoltarea unor modele agricole sustenabile, care prin diversificarea culturilor ar asigura o nutriție adecvată, eliminând necesitatea intervențiilor artificiale. Alții subliniază dificultatea de a implementa biofortificarea în țările occidentale, unde modelul de fortificare chimică a alimentelor este bine stabilit și nu există o piață reală pentru produsele biofortificate.

Un aspect central în această dezbatere este accesibilitatea. Semințele biofortificate sunt încă rare și deseori scumpe, reprezentând un obstacol major pentru fermierii mici care nu își pot permite astfel de investiții. Parteneriatele guvernamentale sunt esențiale în acest context, subvențiile jucând un rol important la început.

Biofortificarea, deși promițătoare, nu trebuie privită ca un panaceu. Combinarea cu alte strategii, cum ar fi crearea de soiuri rezistente la schimbările climatice sau promovarea agriculturii ecologice, reprezintă o abordare holistică cu un potențial mai mare de a oferi securitate alimentară și nutrițională pe termen lung.

Criza nutrițională este un simptom al unui sistem alimentar disfuncțional. Biofortificarea poate fi un instrument valoros în zonele cele mai afectate de malnutriție, dar pentru a face o diferență durabilă, este nevoie de a regândi sistemul alimentar la nivel global, promovând metode sustenabile de producție și distribuție a alimentelor.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News