Sub coordonarea Președintelui ANPC, Eduardt Cozminschi, a Directorului General, Paul Anghel, și a Secretarului General, Eduard Ștefan Olteniceanu, echipele Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) Sud Muntenia au realizat acțiuni de control în piețele agroalimentare și la operatorii economici din Ploiești.
Produse alimentare retrase de la comercializare
Astfel au fost controlați 22 operatori economici din care la 21 s-au depistat abateri de la prevederile legale. Au fost verificate peste 3 tone de produse alimentare în valoare totală de 44.514 lei și s-au depistat 1,2 tone produse alimentare cu abateri, în valoare totală de de 15.864 lei, care au fost oprite definitiv de la comercializare si retrase din circuitul consumului uman.
Au fost aplicate 25 de sancţiuni contravenţionale
Mai exact, 22 de amenzi contravenţionale în valoare de 350.000 lei şi 3 avertismente. De asemenea, s-au dispus măsuri de oprire a activității de comercializare a produselor alimentare pentru 4 operatori economici pentru lipsa autorizațiilor sanitar-veterinare, respectiv pentru condiții improprii de comercializare a produselor alimentare. Pentru un operator economic, care comercializa pește și produse din pește, s-a dispus măsura de închidere a unității pe o durată de cel mult 6 luni până la remedierea deficiențelor.
Două piețe au fost închise
Măsuri de suspendare temporară a activității au fost luate pentru 3 operatori economici - un comerciant de articole textile și două piețe agroalimentare - pentru nerespectarea prevederilor legale ale Ordonantelor Militare nr. 2 si 3/ 2020.
Dintre neregulile depistate de comisarii ANPC, abateri care contravin atât legislației în vigoare, proprie domeniului, cât și prevederilor Ordonanțelor militare adoptate, menționăm:
- nu au fost implementate măsurile de distanțare socială între producătorii agricoli, comercianți și cumpărători, nefiind respectată distanța de minimum 1,5 m între persoane și neexistând marcaje vizibile care să orienteze consumatorii în acest sens
- nu se respectau condițiile de păstrare și depozitare a peștelui și a produselor din pește, acesta prezentând arsuri de congelare, iar în cazul peștelui proaspăt existând modificări organoleptice
- existența la vânzare a unor produse alimentare cu data durabilității minimale depașită sau care prezentau modificări organoleptice
- existența la vânzare a unor produse alimentare fără a avea etichete cu elemente de identificare, termen de valabilitate sau condiții de păstrare
- existența unor condiții de păstrare sau expunere la vânzare improprii, nerespectând regimul de temperatură indicat de producător pentru păstrarea produselor alimentare
- folosirea unor spații frigorifice ruginite, cu depuneri de mucegai
- prezența insectelor în unele spații de depozitare
- schimbarea stării termice a produselor alimentare, în sensul congelării produselor care erau destinate vânzării în formă refrigerată
- lipsa autorizației sanitar-veterinare pentru standul de comercializare și pentru depozit
ANPC continuă campania de verificări
În acest moment, piețele agroalimentare a căror funcționare a fost suspendată, precum și majoritatea comercianților față de care s-a dispus această măsură, și-au reluat activitatea în urma remedierii abaterilor constatate în timpul acțiunilor de control, acestea fiind validate de comisarii CRPC Sud Muntenia.
ANPC continuă campania de verificări și în perioada următoare, pentru a se asigura că sănătatea și viața consumatorilor nu este pusă în pericol în zonele de comercializare, precum și că drepturile consumatorilor sunt respectate cu strictețe, acestea reprezentând prioritatea activității instituției.
Imagini de la controalele ANPC
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol