Data publicării:

Alimentare cu apă caldă, întreruptă temporar în sectoarele 2, 3 şi 4 - RADET

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) anunţă că miercuri, începând cu ora 9.00, se vor executa probe de presiune la nivelul reţelei termice primare de alimentare cu energie termică din sectoarelor 2, 3 şi 4, alimentarea cu apă caldă fiind întreruptă temporar.

"După finalizarea probelor, RADET Bucureşti va relua furnizarea apei calde de consum în cel mai scurt timp", informează reprezentanţii regiei, într-un comunicat de presă.

Astfel, în Sectorul 2 se vor executa probe pe bulevardele Ştefan cel Mare, Lacul Tei, Şoseaua Colentina, Basarabia, strada Teiul Doamnei, Şoselele Fundeni, Pantelimon, Mihai Bravu, Iancului, Calea Moşilor, bulevardele Barbu Văcărescu, Chişinău şi Şoseaua Morarilor.

În Sectorul 3 se va întrerupe temporar apa caldă pe bulevardele Camil Ressu, 1 Decembrie 1918, Theodor Pallady, Liviu Rebreanu, strada Câmpia Libertăţii, Calea Vitan, Şoseaua Mihai Bravu, Bulevardele Mărăşeşti, Unirii, Calea Călăraşi, strada Labirint.

În Sectorul 4 se vor executa probe pe bulevardul Constantin Brâncoveanu, Şoselele Berceni, Olteniţei, Giurgiului, bulevardele Gheorghe Şincai, Tineretului, Alexandru Obregia, străzile Luică, Niţu Vasile şi Calea Văcăreşti.

"În situaţia în care vor fi identificate probleme, personalul specializat din cadrul Regiei va interveni operativ pentru izolarea şi remedierea acestora", mai precizează sursa citată.

Potrivit reprezentanţilor regiei, executarea probelor de presiune în reţeaua primară se impune prin normele tehnice de exploatare a acestora, pentru limitarea riscurilor apariţiei unor disfuncţionalităţi sau întreruperi în furnizarea serviciilor, în anotimpul rece.

RADET a efectuat, în ultima zi a lunii septembrie, probe de presiune pentru sectoarele 1, 5, 6 şi, parţial, pentru sectorul 4.

Bucureştenii din sectoarele 2, 3, 4, 5 şi 6 nu au avut apă caldă, câteva zile la rând, începând din 2 octombrie. ELCEN, furnizorul Regiei Autonome de Distribuţie a Energiei Termice (RADET), a explicat că apa caldă nu a mai fost livrată la temperaturile obişnuite în urma reducerii cantităţii de gaze primite de la Distrigaz.

RADET a anunţat pe site, sâmbătă, că a fost nevoită să reducă temperatura apei calde, în sectoarele 2, 3, 4 şi 5, din cauza reducerii presiunii şi cantităţii de gaze livrate către ELCEN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel