Data publicării:

Alianțe pentru parlamentare. MOMENTUL ADEVĂRULUI pe scena politică. Gușă: Cine rămâne AFARĂ

Autor: Neagoe Narcis-Florentin | Categorie: Politica
WhatsApp

Cozmin Gușă a analizat, EXCLUSIV pentru DC NEWS, posibilitatea formării alianțelor politice pentru alegerile parlamentare din decembrie, care trebuie înscrise până luni.

„Cred că Orban și mai ales Iohannis joacă viclean. Au semnalizat în ultimele zile că sunt gata să facă o alianță, atenție, cu UDMR și cu PMP, dar, de fapt, intenția lor reală este să facă o alianță de guvernare cu USR și PLUS, cu un premier liberal, lăsând pe dinafară atât UDMR, cât și PMP, dacă o să intre în Parlament.

Eu așa văd viitorul, și eu aș proceda la fel dacă aș fi în locul președintelui, i-aș ține în interiorul cutiei pe cei de la USR-PLUS, fără a le da premier, asigurându-mi o majoritate pe care aș putea-o ghidona mai ușor prin mijloace specifice. Eu asta văd, PNL – USR-PLUS după alegeri”, a transmis Cozmin Gușă.

Situația se schimbă dacă...

 

„Înainte de alegeri, USR-PLUS nu vrea să vină în barcă (n.r. să candideze alături de PNL) pentru că dorește să candideze singur la parlamentare, în speranța că ar putea să ia cu o cifră înaintea PNL-ului, speranță nerealistă în acest moment. Dar, dacă Nicușor Dan va câștiga la capitală, alți usr-iști vor câștiga la Sectoare și în marile orașe ale României, unde deja la Alba-Iulia și Timișoara au prima șansă, atunci treburile se schimbă și pentru parlamentare”, a explicat politicianul cum stă situația pe partea dreaptă a spectrului ideologic.

Pe partea stângă, Cozmin Gușă este de părere că PSD are o singură variantă. „PSD, în acest moment, are varianta sigură de a face o alianță cu PRO România, dar care să cuprindă trecerea înspre o fuziune prin absorbție, semnalată și de ceea ce spunea Vasile Dâncu, condiția necesară și obligatorie ca acei candidați PRO România să renunțe la candidatură în acest weekend. Tradus, înseamnă că ăia merg pe mâna PSD”.

Slabe șanse totuși...

 

„Nu cred că va accepta PRO România această condiție, nu sunt pregătiți pentru așa ceva, atunci nici această alianță nu va putea fi înscrisă luni, indiferent de cât de mult ar susține-o Vasile Dâncu sau Sorin Grindeanu. Este irealizabilă în acest moment.

Sigur, la București e ușor să-l retragă pe doctorul care nu a făcut scor și nu a făcut campanie. Dacă era Rafila, situația era cu totul alta. Dacă erau și alți candidați pe la Sectoare, de la Felix Rache la S1, până la Nicu Bănicioiu, da, dar așa a rămas candidat credibil și solid doar Gabi Ispas. Eu nu văd alianță între PSD și PRO România și nici nu ar fi utilă fără fuziunea prin absorbție, atunci nu este decât o metodă de a împărți voturile stângii într-un mod viclean”, a conchis el.

VIDEO

 

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel