Alianța statelor occidentale 'Cinci ochi' susţin acţiunea juridică a Ucrainei referitoare la 'crimele de război comise în timpul invaziei ruse'
Oficiali din domeniul justiţiei din cinci ţări occidentale care formează aşa-numita alianţă 'Five Eyes' ('Cinci ochi'), au anunţat joi că susţin acţiunea Ucrainei pentru judecarea crimelor de război care au legătură cu invazia rusă, transmite AFP.
Miniştri de justiţie sau procurori generali din SUA, Regatul Unit, Australia, Canada şi Noua Zeelandă au făcut cunoscut, într-un comunicat, faptul că susţin acţiunea procurorului general al Ucrainei, Irina Venediktova, de a-i tragă la răspundere pe cei responsabili pentru 'crimele de război comise în timpul invaziei ruse'.
Mii de dosare pentru presupuse crime de război
Ucraina a deschis mii de dosare pentru presupuse crime de război săvârşite de soldaţii ruşi începând din 24 februarie, iar un prim proces a fost deschis în această săptămână.
'Susţinem căutarea dreptăţii de către Ucraina şi prin alte anchete internaţionale, inclusiv Curtea Penală Internaţională' şi alte organisme, au spus cele cinci state în declaraţia comună. 'Împreună condamnăm acţiunile guvernului rus şi îi cerem să înceteze toate încălcările dreptului internaţional, să oprească invazia ilegală şi să coopereze' pentru a fi traşi la răspundere.
Această luare de poziţie survine a doua zi după începerea procesului unui soldat rus, primul judecat în Ucraina, de la începutul conflictului, pentru o crimă de război. Vadim Şişimarin este acuzat că l-a ucis pe Oleksandr Şelipov, un bărbat de 62 de ani, pe 28 februarie, în nord-estul ţării. Soldatul rus şi-a recunoscut faptele, iar acuzarea a cerut joi închisoare pe viaţă.
Citește și - Statele BRICS, informate de Serghei Lavrov despre războiul din Ucraina. China, atac la adresa NATO și a Occidentului
Statele BRICS au fost informate de ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, despre campania militară din Ucraina. Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, i-a informat joi pe omologii săi din statele BRICS despre evoluţia campaniei militare ruse în Ucraina, transmite Agerpres. Lavrov a vorbit despre invazia țării vecine în timpul unei reuniuni ministeriale a acestui grup format din Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, transmite agenţia EFE.
Lavrov i-a informat detaliat despre principalele aspecte ale evoluţiei situaţiei în Ucraina în cadrul operaţiunii militare speciale, se arată într-un comunicat al MAE rus. Vezi articolul aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News